Un singur student vrea să lucreze în Germania

571

Studenţii şi masteranzii gorjeni care doresc să lucreze minimum două luni în Germania, pe perioada vacanţei de vară, mai au la dispoziţie doar două zile pentru a-şi depune dosarele de înscriere la selecţie la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, termenul limită fiind 15 ianuarie 2016.

Înscrierile au început pe data de 3 decembrie 2015 şi se vor încheia vineri. Pentru anul 2016, Agenţia Federală de Muncă din Germania dispune de 100 de locuri destinate studenţilor români. Majoritatea locurilor de muncă sunt în hoteluri şi în gastronomia de sistem. Salariul oferit este de 8,5 euro/oră, contractul fiind de minimum două luni. “Până acum un singur student la Petroşani s-a înscris la această selecţie. Mai avem două fete, surori, studente la Bucureşti, care au venit la noi, le-am dat documentele necesare şi au zis că până la termenul limită de 15 ianuarie, adică vineri, vor veni să se înscrie oficial. Menţionăm că pot participa studenţii şi masteranzii care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii şi care au cunoştinţe bune/foarte bune de limba germană. Selecţia are loc anual, în baza înţelegerii încheiate între Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Agenţia Federală de Muncă din Germania, privind medierea studenţilor români în vederea angajării pe perioada vacanţei de vară în Republica Federală Germania”, a declarat Diana Văduva, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Gorj.
În consecinţă, acestea sunt ultimele zile când studenţii şi masteranzii care au domiciliul în județul Gorj sau sunt înregistrați la o instituţie de învăţământ superior din acest judeţ, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, strada Lt. Col. D. Petrescu nr. 1, pentru a-şi înregistra dosarele. Informaţii suplimentare legate de condiţiile de mediere, documentele necesare înregistrării studenţilor, precum şi instrucţiunile de completare a acestora, se pot afla la numărul de telefon 0253/211.568 sau accesând site-ul AJOFM, www.gorj.anofm.ro.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here