Editorial

“Creşterea” (descreşterea) salariilor, văzută de “Bocii” mincinoşi!

 | 29 noiembrie 2010, 01:25 | 0 comentarii | 

foto predo 2În limbajul minerilor din Valea Jiului, un „boc” este un capăt tăiat din stâlpul de susţinere, folosit la armarea peretelui superior al galeriei sau abatajului. Socrul meu, fost minier la Aninoasa, aducea în spate câte un „boc” bun doar de foc.

Semnatura eletronica CertDigital

Ajuns nume propriu la pretinsul prim ministru Emil Boc, care nu-i altceva decât un om mărunt şi ca statură şi ca politician, de vreo doi ani, numele de „boc” e compromis total. Întrucât numitul Emil Boc nu face altceva decât să fie aghiotantul lui Zeus şi copistul legilor dictate de FMI.

Aşa zisul prim ministru nu mai are zile multe şi se agaţă de scaun. Săptămâna trecută nu s-a sfiit să iasă la rampă în emisiuni la TVR şi Radio România Actualităţi.

Ambele moderate, în fapt comise de realizatori care-i aprobau servil minciunile. Nişte minciuni prosteşti, spuse cu nonşalanţă de mincinosul şef al unui Guvern Băsescu-Boc, compus din mai mulţi mincinoşi. Gogonatele minciuni ale posturilor publice devenite portocalii vorbeau despre Legea salarizării. Una scrisă la dictarea FMI, dar contestată cu vehemenţă de partenerii sociali.

O lege pe care Boc-ul de serviciu vrea s-o impună fără dezbateri parlamentare – la fel cum doreşte să procedeze şi cu Legea educaţiei, pe care Guvernul BB şi-o asumă la presiunea UDMR, ce ameninţă prin declaraţiile belicoase ale liderului Marko Bela că lasă cu fundul în baltă coaliţia dacă nu se votează legea apărată şi la RRA de inconştientul Boc.

Deşi Legea educaţiei este, la această oră, dezbătută în Parlament şi, oricum, nu-i condiţionată de FMI. Un FMI ce ne anunţase prin vocea directorului general, Dominique Strauss-Kahn, falimentul iminent al României ca ţară. Ceva de genul suferit de Argentina, stat mult mai bogat ca România, dar dus de râpă de acelaşi Jeffrey Franks, şeful Delegaţiei FMI pentru ţara noastră. Acelaşi personaj care-şi dă aere de câte ori apare pe la Bucureşti.

Salariul – minte primul ministru Emil Boc – ar creşte, cică, cu 15%. Faţă de trecuta lună octombrie şi nu faţă de luna iunie, când salariile bugetarilor au fost reduse cu 25%! Între timp, prin eliminarea sporurilor, salariile au scăzut cu 40%, care nu va fi anulată la 1 ianuarie 2011 aşa cum acelaşi mincinos promisese mai astă vară.

Ce tupeu, ce neruşinare îţi trebuie ca să susţii efectiv că salariile vor fi efectiv mai mari. Fără să facă vreo referire la creşterea inflaţiei, a preţurilor la alimente şi medicamente, la noile taxe şi impozite introduse din luna iunie încoace, la preţul gigacaloriei ori al combustibililor. La ordinul ministrului Sănătăţii, Cseke Atila, aprobat de Guvernul B-B, s-a introdus şi coplata serviciilor medicale.

Mincinosul demagog perfect, care este primul ministru Emil Boc, nu suflă o vorbuliţă despre creşterea nesăbuită a cheltuielilor guvernamentale – a se vedea şedinţa de Guvern la Iaşi, în plină criză, costisitorul alai de la New York sau umflarea buzunarelor firmelor portocalii ce au contracte cu Guvernul, la care Elena Udrea, ministresa Dezvoltării Regionale şi Turismului, împarte banii după bunul ei plac.

Iar Boc-ul nu e singur. Nu e zi de la Dumnezeu în care politrucii portocalii să nu se zvârcolească pe la tot felul de televiziuni spre a ne băga-n cap aceleaşi minciuni Boc-iste!

Ion Predoşanu

 

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL