“Gura de oxigen care ţine în viață USL”

325

USL și-a atins, până astăzi, scopul. A reușit să rămână în viață, în ciuda tuturor mingiilor ridicate la fileu, de către președinte. A știut, prin liderii Ponta și Antonescu, cum să strunească pornirile membrilor care își doreau, fiecare pentru ei, o felie mai mare din tortul guvernării. A înțeles că finalitatea trebuie să fie îndepărtarea din fruntea țării, a unui regim prezidențial care, mai mereu, a călcat linia extremismului.

De curând, însă, se vorbește tot mai pronunțat, de ruperea alianței. Ba că, între Ponta și Antonescu, ar fi apărut nu știu ce divergențe. Ba că, în teritoriu, liderii celor două partide, PSD și PNL, își înfig degetele în ochi, unii altora. Ba că, PNL ar fi pactizat cu PDL. Ba că, PSD-ului i s-a acrit de PNL. Și câte altele…
În realitate, între membrii partidelor care formează alianța USL, au tot apărut discuții. Era și normal, cum declara și prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, care afirma că doar este vorba de “ o alianţă politică din interese politice, nu este vorba de niciun fel de dragoste.” Ceea ce este la fel de real, este și că, de fiecare dată, la problemele apărute, s-au găsit soluții. Astfel încât, USL-ul a rezistat. Și pare că va mai rezista. Atât Ponta, cât și Antonescu au afirmat, de curând, că între ei lucrurile sunt “mai clare, mai aşezate şi mai bune ca niciodată”, că USL este mai unit acum după ce preşedintele Băsescu a început, din nou, să critice guvernarea.
Toate acestea, ne fac să ne întrebăm, ce ține în viață USL? Și, mai ales, cât va mai viețui USL? Declarațiile, din ultima vreme, ale liderilor alianței, ne-au făcut să ne și dăm seama: atât timp cât va exista Traian Băsescu. Sau, mai bine spus, atât timp cât Traian Băsescu va critica USL. Iar, acest lucru, este evident că nu va înceta. Traian Băsescu nu va ezita să încalce acordul de coabitare, mai ales dacă aceasta va fi în interesul său. Traian Băsescu nu va ezita să critice, cu orice ocazie va avea, USL-ul. Traian Băsescu și dacă nu va avea vreo ocazie, tot își va crea câteva, pentru a critica. Prin toată această atitudine, președintele este cel care determină membrii USL, să fie cât mai uniți. Să treacă peste orice divergent, pentru a rămâne împreună, pentru a putea face față atacurilor. Președintele, cu știință sau fără știință este, astfel, gura de oxigen care ține în viață USL-ul. Este liantul ce întărește cele două componente, altfel componente care nu prea sunt compatibile. Așadar, cât timp acesta va arăta, ce influență nefastă are uniunea dintre cele două formațiuni politice pentru popor, această uniune va rămâne în viață, deoarece membrii acesteia vor vrea să îi arate președintelui că se înșeală. Că nu are dreptate. Vor vrea să nu îi facă pe plac. Și atunci, de câștigat va avea alianța, care va rămâne în viață. Cu toate acestea, liderii USL, mai ales, trebuie să aibă în vedere că, un cunoscut aforism spune așa: “o gură de oxigen fie te ţine în viaţă, fie îţi dă periculoasa iluzie că trăieşti.” Prin urmare, mă întreb, oare Traian Băsescu acționează dezinteresat? Oare, nu o avea scopuri mascate? Și, la cum s-a arătat Traian Băsescu, până acum, acesta pare să nu aibă decât o singură metodă, după care acționează în viața politică: machiavelismul. Rămâne de văzut, în cele din urmă, care dintre USL și Traian Băsescu, rămâne în picioare, cât mai mult timp. Care părăsește, primul, ringul. Deocamdată, lupta este departe de a se fi terminat.
Alin Dobromirescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here