În orice roman deja orice istorie e condamnată la necesara curtoazie. Nu intru în detalii ca alți prozatori ai defunctului mileniu. Eu mă aflu deja în cel de-al treilea, care va fi occidental sau nu va fi deloc. Și eu însumi sunt personajul principal, preocupat să înțeleagă mersul lumii. O lume lovită ecologic, care se confruntă cu dereglarea anotimpurilor, care se cutremură din temelii, căreia îi ard, în Australia, păduri de dimensiunea Angliei ori a României și Basarabiei reunite miraculos, căreia i se degradează solul.
Dar substanța romanescă se zbate în prezent să-și mențină pacea, fie ea fragilă cum pare, dar semnificativ de importantă pentru umanitatea civilizată. Ca atare translat într-un metapersonaj afurisit și neiertător, condamn cu fermitate actele criminale ale lui Putin și ale Federației Ruse, captivă încă într-un fel de mai extinsă, ca suprafață teritorială, Coree de Nord, îngenuncheată de un dictator sângeros și dement, obsedat de substantivul comun «umilire». Ha, ha! Vai, biata Rusie: să nu pată ce-a pățit Germania și în 1918 și în 1945, ruptă în două, judecată crunt de un tribunal internațional și pedepsită exemplar, ispășindu-și actualmente genocidurile asupra evreilor și țiganilor.
În roman, mă țin aproape de condiția mea de scriitor profesionist, de doctor în filologie, de abilitat în litere, arte, comunicare, de profesor universitar și jurnalist etc. Deci am capacitatea de a transcende ticăloșia nimicniciei umane, mizeria ei morală, la un pas de un rușinos colaps, de un marasm fără precedent în ultimul secol ce ne e dat.
Deplâng neputincios, infernul declanșat de Putin și poporul său medievalist, bolșevizat, cu creierii îmbâcsiți de un imperialism de sorginte barbară, violent, degradat, furând de pildă tonele de grâu ale Ucrainei ca să le treacă fraudulos, pe Mediterană, în Siria altui nemernic cu „fumuri” totalitare.
X X X
Veți fi vrând să vă dezvălui, stimați cititori, puțini și leneși la o adică, dacă nu prea îngrămădiți ca să vi se dezmeticească intelectul, cum mă numesc. Acest aspect narativ nu-l dețin nici măcar eu, creatorul personajului, așa, pe nepusă-masă, inventatorul romanului de față croit asemenea unui munte greu de escaladat și de cucerit. Iată-l pe anonimul personaj și pe metapersonajul care-l parazitează pe cel dintâi, năzuind să depășească lanțul de crize explozive și ucigătoare, cam în genul rachetelor lui Putin bombardând orașele Ucrainei cu o ură cinică și grotescă.
Responsabil pentru fiecare gest al său, eroul acestor uluitoare întâmplări nu pregetă să instaureze democrația pe planetă, libertatea de a defini pe cont propriu ideea de «viață fericită». O atitudine de individ banal e preferabil, azi, oricărui oligarh rus, chinez ori american.
Astfel ziua îngânându-se cu noaptea, acest protagonist deloc inocent se așază la masa de lucru, ca să redacteze un memoriu la o „Înaltă Poartă”, gata-gata să fie aruncată în aer de vreo rachetă a Kremlinului moscovit şi torţionar.
X X X
E o zi, în Gorj, în România și în U.E., în care o pace aparentă încă domnește. Știți, dragi cititori, de ce afirm că de fapt asistăm la un război economic și ideologic între lumea retardată istoric și democrația celei înaintate. Am urmărit cu durere și încordare invazia sovietică putinistă în Ucraina care, totuși, s-ar vrea liberă de orice oprimare totalitaristă și imperialistă. Am realizat brusc ce înseamnă dictatura unor demenți precum Mao, Castro, Guevara, Marx, Engels, Lenin, Stalin, Hitler, Horty, Mussolini, Franco ș.a.
Agresorii libertăților transumaniste au fost între anii 1939-1959 Germania și Rusia, fiecare din acestea adunând în juru-le câteva state-satelit. Acum, dușmanul popoarelor avansate e „imperiul putinist, de sorginte barbară, inumană, dar tot nazistă”. Dimpotrivă, zorii speranței Europei și Americii într-o dezvoltare prosperă răsar, dimineți repetate, fracturate de rachetele rusești, ucigașe de copii, femei, bătrâni, studenți, elevi de gimnaziu și de liceu, în Ucraina lui Zelenski, un erou al epocii postmoderne, tragicul vizionar al erei transmoderne, apărătorul unor idealuri dezagreate de statele dogmatice, reacționare, militariste precum China, Federația Rusă, Coreea de Nord etc.
Seara ezit (ori evit) să ascult știrile, din păcate unele false, incorecte, interpretate partizan, ale câtorva televiziuni autohtone, pupincuriste. Nu de alta, dar aș putea avea un atac de panică. Mă simt, ca simplu cetățean de rând, bombardat (ca Ucraina de către Federația Rusă) de tot soiul de nenorociri: stat paralel, eşuat, foamete, poluare, sărăcie, delapidări bancare, tunuri financiare, decizii C.C.R.-iste dezolante, partide (ca U.S.R.) deraiate penibil, șomaj, tăieri de păduri, abuzive; pandemii care de care mai grozave (mai nou de una hepatologică, la copiii care și ei trebuie împuținați ca și bătrânii prin 6 valuri de coronavirus); conclavuri mârşave care dirijează, cu o grosieră impertinenţă (i-aş zice tupeism dogmatic), mersul evenimentelor, şi cu un înfiorător cinism.
X X X
Dintr-un discurs al unui scriitor excepțional, Matei Vișniec, mi-am notat câteva aspecte ale trecutului și prezentului imediat. Ca și el, eu însumi mi-am descoperit libertatea în literatură. Azi tinerii Europei, și ai României mai ales, o cunosc pe viu. Singurul spațiu independent pe care, sub Dej și Ceaușescu, îl putea poseda un adolescent era ficțiunea și poezia. Ca să înțeleagă cum stăteau lucrurile ca om adevărat, trecea de la filologie la literatură, la cărți – și aici insist eu însumi mai abitir ca Matei Vișniec – răsfoite pagină cu pagină, al căror comentariu, dacă vrei să-l elaborezi, trebuie a-l scrie cu proprie mână, pe coala de hârtie, ca să ți se tipărească în memorie.
Trăiesc, trăim, deci, apocalipsă după apocalipsă, că așa vrut-au niște dictatori și criminali genocidici de pe oriunde s-or fi ivit ei? Constat așadar, în rezonanță cu acest colosal Matei Vișniec, cât de fragilă e societatea. Afirmă Pascal că „prezentul în mod obișnuit ne rănește”. Noi îl ascundem privirii noastre, fiindcă ne face să suferim. Iar dacă ne e plăcut îi regretăm trecerea, și iar suntem fericiți.
Astfel că înțeleg de ce Matei Vișniec acuză societatea de consum care concurează „cărțile de/ca învățătură”. Această fragilitate a societății de consum o dă informația inutilă, sterilă, manipulatoare, pe care se bizuie „imperialismul” pseudoștirilor. Am întâlnit oameni pasionați de orice altceva numai de cultură, artă și literatură nu, unde de ipso et de facto se află cele mai interesante răspunsuri. Unul din regretele pe care le încerc este și că generația de azi n-a putut lăsa planetei o pace durabilă, o natură protejată, cu o ecologie prosperă.
Suntem totuși norocoși că li s-a dat copiilor de azi gigantica șansă de a fi cetățeni ai Uniunii Europene, occidentalizate, unde, iată, literatura bună n-are naționalitate (e deci transnațională). Li s-a oferit simultan opțiunea de a se integra în identitatea europeană, care diferă fundamental, după cum se vede la modul tragicomic, de cea ruseascosovieticobolșevică cu mentalitate retrogradă, istoric retardată etc. Această „literatură bună” transmite prin mesaj emoție. Prilejuiește omului căutarea profunzimii personale, îl ajută să-și încordeze vibrația lăuntrică, precum Odiseu arcul său, pentru a vâna răul (întruchiparea acestui rău absurd e, azi, repet, Putin și Federația Rusă). Căci nimic nu-i mai greu în viață decât să devii tu însuți, după ce-ți găsești înclinațiile profitabile. Sensul existenței înseamnă în esență o dualitudine: ce faci pentru tine și ce faci pentru ceilalți. Egoismul și alteritatea trebuie să coabiteze rămânând într-un echilibru reciproc avantajos.
În consecinţă, volumul de faţă, al treilea/ pe 2022/ se adresează unui public desigur select. Ca atare şi cele peste 200 de pagini care li se oferă de către scriitorii gorjeni, români, basarabeni, ucraineni sunt obligatoriu valoroase şi urgente.
– un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni –
