Au fost şi încă mai sunt destui care aruncă cu pietre în ceea ce a fost, înainte de ’89, Cântarea României. Care Festival, Cântarea României se trage de la titlul unei celebre cărţi – de reportaje bijuterii despre frumuseţile patriei – a unui scriitor clasic. Faptul că în perioada comunistă s-a creat un festival cu acest nume nu-i vina poporului şi a oamenilor necăjiţi. Acuzaţi acum, pe nedrept, că încă-şi mai iubesc patria şi glia strămoşească.
N-aş vrea să se creadă că mă înspăimântă manelele. Fără a fi, recunosc, mort după ele. Dar a nu recunoaşte, de pildă, faptul că un cîntăreţ de manele precum Nicolae Guţă are o voce formidabilă, chiar mai dihai decât românaşul ce se schimonoseşte – cu glas piţigăiat, parcă de castrat – cu nume de scenă Fuego, provenit din… neaoşul Paul Surugiu ar fi o nedreptate. Conaţionalii noştri –ţiganii – au şi ei dreptul să se manifeste în voie. Mai ales când e vorba de cântat. Totuşi, nimeni nu-i obligă pe oamenii deveniţi liberi – după Marea Învălmăşeală din Decembrie ’89 – să asculte ori să se scălămbăie în ritmuri de dans pe acorduri de… manele.
Iar manelele se ascultă şi la volan, dar mai ales la discoteci. Discoteci ce au apărut precum barurile – pe unde vrei şi pe unde nui vrei -, chiar şi la sate. Cartierele bucureştene – prepoderent populate cu ţigani – Ferentari şi Rahova – sunt doar două exemple. La fel cum Târgu Jiul nostru are şi el parte de asemenea concentraţii de populaţie cu etnie ţigănească: Meteor şi Obreja.
La asemenea paranghelii – cu manele, bere şi alte alcooluri – se petrec lucruri de neînchipuit. Bătăi ca-n filme, din care ies şifonaţi – de multe ori – inclusiv jandarmii ori poliţiştii. N-am fost de faţă, nemaifiind la vârsta discotecilor. Dar le-am văzut pe fetele ce făceau duminică dimineaţa curat într-o asemenea discotecă dinPeştişani. Sticlele goale, sticlele sparte şi tâmplele la fel le murdăreau cu sânge cârpele de şters pe jos.
Asta am vrut după decembrie 89? Tare mi-e teamă că nu. Iar forţele de ordine, profesorii şi – de cele mai multe ori nici familiile – nu-şi fac datoria. La o discotecă elegantă, altfel, oamenii obligaţi să se ocupe cu paza şi ordinea fie se ţin şi ei, la rândul lor, de sticle, fie comisarul C. P. dansează din buric. Ori, în aceste condiţii, e uşor de priceput, când dansatorul aflat într-o avansată stare de ebrietate se vede egalul omului cu epoleţi, cine-l mai opreşte de la încălcarea legii? Un amic de-al meu are o expresie: „Miroase a creiere încinse”. Numai că el o foloseşte când e o luptă încleştată între doi şahişti. Şi, totuşi, creiere încinse apar şi pe ritmuri de manele!
Ion Predoşanu
