Aniversarea lui Nicolae Ceauşescu, umbrită de discursul lui „Ceauşescu 2”!

412

foto predo 2Ne-am fi dorit ca, măcar în ceasul al doisprezecelea, actualul locatar al Palatului din Dealul Cotrocenilor să se fi trezit la realitate. În continuare, din păcate, preşedintele Traian Băsescu nu dă semne că s-ar putea vindeca. Rămâne acelaşi ins plin de el şi căpitan de navă. Doar un comandant al unei nave decide singur.

S-a căznit să ne demonstreze că nu-i Dictator. Fără succes. Ba mai mult, ni l-a adus în memorie pe răposatul şi de mulţi regretatul Nicolae Ceauşescu. Amândoi perfecţi, din punctul lor de vedere. Cu singura imensă deosebire că Nicolae Ceauşescu era un bun român. În „Intervenţia cu românii”, Traian Băsescu nu le-a mai dat românilor nicio şansă. Spre deosebire de predecesorul său, care-a încercat să-i amăgească – în ultimul discurs – cu vreo sută de lei, acolo. De aceea, penibila încercare de împăcare cu românii s-a transformat exact în contrariul! Nu mai miră pe nimeni că Dictatorul o ţine una şi bună. N-are nici un cusur! Ceea ce este rău! Nu-i rău pentru el şi clica lui, din care-i suficient să-i amintim pe Elena Udrea şi Emil Boc. Ăilalţi sunt ca şi ei. Tot o apă şi-un pământ. Nicolae Ceauşescu a avut o puternică legătură cu Gorjul. În lagărul de la Târgu Jiu fusese deţinut. După evadare, cum am mai scris şi altădată, fusese ascuns în turla Bisericii din Peştişani trei zile şi trei nopţi. Părintele Paroh Vasile Brâncuşi i-a dat pâine şi apă. Prin luna iunie a anului 1966, secretarul general care era Nicolae Ceauşescu a întreprins o vizită de lucru la Turnu Severin, iar la întoarcere a vizitat şi Gorjul. Ca elev al Liceului Teoretic „Constantin Brâncuşi” din Peştişani am fost scos cu şcoala să-l întâmpinăm pe acela care avea să devină primul Preşedinte al României. Mare mi-a fost mirarea când, venind dinspre Tismana, şeful statului s-a oprit în centrul localităţii Peştişani. S-a dat jos din maşină şi s-a apropiat de preotul satului, Vasile Brâncuşi, un bătrân cu barbă albă de Patriarh. S-au îmbrăţişat, au sporovăit cam un sfert de oră. Vreme în care durul Nicolae Ceauşescu şi-a scos, în mai multe rânduri, batista. Cu care-şi ştergea lacrimile. Trudind la revista Flacăra lui Adrian Păunescu, peste ani, m-am apropiat şi i-am devenit prieten fostului ministru de Externe al României – bravul Ştefan Andrei. Cel băgat la închisoare de Tătucul Ion Ilici Iliescu. De la minunatul Om şi mare Caracter Ştefan Andrei, în repetate rânduri deputat în Marea Adunare naţională din partea judeţului Gorj, aveam să aflu cât de mult a iubit Ceauşescu oamenii şi Gorjul. La dezvoltarea căruia a pus umărul. Iar la sugestia Marelui diplomat Ştefan Andrei s-a înhămat la transformarea Gorjului dintr-un judeţ sărac, mai ales la început, într-unul care să nu fie doar monoindustrial. Dărâmarea economică şi socială a României a început-o cuplul de tristă amintire: Ion Ilici Iliescu şi Petre Roman. Ilogicul, arogantul, mârlanul de Traian Băsescu desăvârşeşte distrugerea României. Ca popor şi chiar ca stat. Mână-n mână cu UDMR-ul şi cu amicul său Viktor Orban! Dar apropos. Poate nu vi-l mai aduceţi aminte pe Petre Roman. Politicianul ascuns în PNL! Ştiţi care, însuşi Petrişor Roman cel cu pulovărul roşu, de la aşa zisa Revoluţie. Individul scos în faţă de Silviu Brucan, alias Samuel Brukner. Omul luat cu huo, ieri, când a avut nu curajul, ci tupeul să se amestece prin mulţimea de protestatari aflaţi în Piaţa Universităţii, din Bucureşti. Ia propune lui Traian Băsescu, preşedintele jucător cu soarta necăjiţilor de români să încerce şi el să iasă printre români. Protestatari sau nu. Ca să afle adevărul. Lumea vrea „Jos Băsescu”. Şi a mai apărut o nouă lozincă: „Poa’ să ningă, poa’ să plouă, noi vrem guvernare nouă!”

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here