Foarte multă lume îşi începe ziua consultând numeroase formule de horoscop. Din punct de vedere logic, horoscopul a început să existe pentru români în urmă cu 10-15 ani, toate interpretările anterioare fiind sporadice, pentru că până în 1989 lumea n-avea timp de interpretarea zonelor şi elementelor astrale şi nu avea nevoie de profeţii în dragoste, în ceea ce priveşte provesia, banii, familia sau eventuale compatibilităţi.
De fapt, Anul Nou este un eveniment migrator. În ultima sută de ani s-au schimbat calendare. În jurul nostru există naţiuni care sărbătoresc Anul Nou cu 14 zile mai târziu decât noi, iar chinezii au avut cel mai timpuriu An Nou pe 21 ianuarie 1966, iar cel mai întârziat An pe 23 februarie 1985. Între aceste intervale, Anul Nou s-a tot plimbat între diverse date, iar explicaţia cea mai bună ne-o dă Mihail Eminescu, care ne reaminteşte că „La steaua care-a răsărit e-o cale atât de lungă, că mii de ani i-au trebuit luminii să ajungă”. Este clar că ceea ce noi numim horoscop şi interpretare de horoscop aparţine unor timpuri ce pot fi calculate printr-un raport fizic, obţinut cu sprijinul spaţiului astral raportat la viteza luminii.
Cum despre distanţe ştim că sunt aproximative, şi despre timp că este reversibil, conform teoriilor lui Ilia Purkinze putem înţelege că toată astrologia, care după noile percepte guvernamentale româneşti ar putea deveni ştiinţă, iar prezicătorii bază de impozit, nu face nimic altceva decât să adune calcule şi supoziţii în care, în naivitatea noastră, am învăţat deja să credem.
Un personaj din zilele noastre, Traian Băsescu este Iepure de lemn, anul acesta încheindu-se un ciclu de evoluţie din Zodiacul Chinezesc, care are 60 de ani de desfăşurare, două principii: Bine şi Rău, sau Ying şi Yang, cinci elemente: apă, lemn, foc, pământ şi metal şi 12 zodii: Şobolan, Bivol, Tigru, Iepure, Dragon, Şarpe, Cal, Capră, Maimuţă, Cocoş, Câine şi Mistreţ. Un Iepure de lemn se caracterizează prin prudenţă şi capacitate de reflecţie, calităţi cărora li se adaugă supleţea şi creativitatea. Un Iepure de lemn atrage maximum de simpatie şi atracţie din partea anturajului, iar Iepurele, el însuşi, este gentil, subtil, generos, delicat. Să recunoaştem, iepurele este pe placul fiecăruia dintre noi.
Dar şi iepurelui îi place să se facă plăcut, astfel că el va închide ochii la ceea ce vede venind dinspre ceilalţi şi ar putea să-l rănească, să-i creeze neplăceri, să-l amestece în polemici. Iepurele se simte eliberat atunci când bate cu pumnul în masă, deşi, în mod paradoxal, nu poate trăi niciodată singur. Preferă până şi asocierile nefericite, conflictuale, situaţiile jenante, doar să scape de singurătate. Oricât de atent ar fi, el nu poate fi pe placul şefilor celor mai mari, însă ca personal de execuţie îşi duce la bun sfârşit ceea ce şi-a propus să facă.
Din păcate, toate aceste lucruri nusunt înţelese, pentru că unui iepure nu-i place riscul, nu aleargă în bătaia puştii şi cu riscul de a-şi îndepărta admiratorii se îngrijeşte ca fiecare dintre apropiaţii lui să poată avea câte puţin din tot ceea ce îi trebuie. N-am spus aceste lucruri pentru a-i lua apărarea lui Traian Băsescu, care s-a expus public de dragul unui Guvern incapabil, nu pentru că era iepure de lemn, ci pentru că ţara este formată din milioane de oameni, fiecare cu aspiraţia şi destinul său. Undeva, în cărţile lumii scrie negru pe alb: „copiii noştri nu sunt ai noştri, ei sunt invitaţi în viaţa noastră şi nu-i putem determina să facă ceea ce nouă ni se pare că este normal…”. Aici mă opresc, pentru că Traian Băsescu a greşit ipotecând viitorul urmaşilor noştri de dragul salvării unei generaţii care avea obligaţia să plătească şi ceea ce a greşit.
Constantin Bunilă
