Mi-am făcut un obicei, în ultima vreme, din a căuta în Dicţionarul explicativ al limbii române, cuvinte care sunt reprezentative pentru situaţia României de astăzi. Aşa că, săptămâna aceasta, m-am oprit la cuvântul „aroganță” – „atitudine exagerat de mândră și de disprețuitoare, pe care o ia cineva care se crede mai presus decât alții, atribuindu-și drepturi care nu i se cuvin ” sau, la sensul figurat, „trufie insultătoare, obrăznicie”.
Asemănarea cu ceea ce se întâmplă zilele acestea, în țara noastră m-a făcut să aleg ca temă, pentru această intervenţie, tocmai explicaţia în cauză. Pentru că, mă întreb, cum altfel poate fi catalogată atitudinea președintelui care, întorcându-se din vacanță, și-a pus hainele de premier, haine ce îi erau atât de dragi să le îmbrace, încât pe vremea lui Boc le purta zilnic și a mers în inspecție la o autostradă, Nădlac-Arad, la care lucrările au fost oprite, declarând că s-a dus tocmai pentru a trage un semnal de alarmă despre intrarea în niște bune practici, când e vorba de decizii guvernamentale. Mai mult, trufia domnului președinte, l-a determinat pe acesta să afirme că “ceea ce se întâmplă, adică nimic, înseamnă o expresie a neputinţei şi a proastei guvernări”, cerându-le jurnaliștilor să nu îi suspecteze pe membrii Guvernului de sabotaj, “ci de proastă guvernare şi de incapacitatea de a stabili priorităţi”. Întrebat de aceștia dacă crede că au existat unele interese pentru oprirea lucrărilor, Traian Băsescu a răspuns: “Dacă nu au fost interese, prostie a fost sigur!”. Mă întreb, în aceste condiții, cât tupeu îți trebuie, după nouă ani de guvernare unde ai fost și președinte și, mai ales, premier, după alte două mandate de ministru al Transporturilor, să constați că țara pe care o păstorești, nu are autostrăzi. Că drumurile sunt jalnice și pline de cruci, pe o parte și alta, că infrastructura este la pământ. Când tu, din postura de mare președinte, i-ai girat pe Anca Boagiu, pe Radu Berceanu și alții, când însuți ai afirmat, cu ani în urmă, că România nu are nevoie de autostrăzi, să vii astăzi și să întrebi de ce nu sunt autostrăzi terminate pare, de-a dreptul fățărnicie, dacă nu, chiar, impertinență.
În urma a tot acest spectacol băsescian, de vară bine încălzită, nu îmi rămâne decât, din nou, să mă întreb, cât de mult își iubește Traian Băsescu, țara pe care o conduce! Și, mai ales, ce urmărește acesta, cu aceste reprezentații, parcă rupte din filmele cu șmecheri. Bineînțeles că, aroganța președintelui are darul de a arăta cât de nevolnici și incapabili sunt membrii Guvernului, în frunte cu Victor Ponta și cât de bine intenționat și capabil poate fi domnia sa, președintele. Bineînțeles că, acesta nu pierde nici o ocazie să arate lumii că el se „sacrifică”, își pune pielea la bătaie pentru „binele” țării. Întrebat de jurnaliști, recent, când pleca din vacanță, de la Neptun, dacă și-a terminat concediul, Traian Băsescu a replicat: “De când are președintele concediu?”, ca și cum acesta fusese pe litoral, se plimbase cu iahtul și se distrase la restaurant, în interes de serviciu. Pesemne că, lui Traian Băsescu i s-a făcut dor de perioada când îl suplinea pe Emil Boc, în funcția de premier. Din această cauză și-a și propus să meargă, să vadă lucrările de pe autostradă și a ales o autostradă care nu e. Că președintelui îi place mult funcția de premier, am văzut-o pe vremea lui Boc. Că niciodată nu putem ştii când să-l credem că vorbeşte serios, de asemenea, o știm cu toții. Că declară, mereu, că tot ce este bun este meritul lui şi ce este rău este din cauza restului, o vedem în fiecare zi. În tot acest timp, când președintele face pe premierul, când premierul este în concediu, țara e ruptă în două, sfărâmiţată de acest joc al politicienilor. Totul este, însă, opera arogantului şef care, ajutat de unii mai mici aroganți, sau aghiotanți, din subordine, manevrează o ţară întreagă prin folosirea metodei ţintelor false. Scopul e uşor de dedus: să arate că Ponta și USL, preferă să stea în concediu, decât să se intereseze de țară. Aceste aroganțe nasc, până la urmă, o singură întrebare: când România, va reuși să se mai salveze?! Ca țară, ca popor, ca democrație…
Alin Dobromirescu
