Berica lui Bunilă – Cruciada gulerelor albe

376

bunila 003„Al treilea val”, o carte scrisă de sociologul american Alvin Toffler, în deceniul şapte al secolului trecut, a consacrat în istoria contemporană noţiunea de „gulere albe”, adică tot ce înseamnă bugetar român la ora aceasta. Istoria post decembristă a României a consacrat şi ea mineriadele, acţiuni barbare, îndreptate împotriva puterilor democratice.

Ultima mineriadă a rezolvat problema liderului acestor mişcări, Miron Cozma, pe care Puterea l-a pus la zid.

Ca să distrugă acest eşantion periculos pentru stabilitatea Puterii, industria minieră a intrat într-o reformă, al cărui artizan în Gorj a fost Ionel Manţog, ajutat de partizanatul lui Marin Condescu şi, de ce nu, al tuturor sindicaliştilor intraţi la Putere sau în Opoziţie tocmai din acest minerit vitregit şi dezasamblat în bucăţi din ce în ce mai mici şi neimportante.

Anul acesta, cruciadele s-au înmulţit, devenind apăsătoare pentru un Guvern incapabil să gestioneze puterea politică, dobândită cu sprijinul unui preşedinte din ce în ce mai contestat.

Poliţiadele, financiadele, vor fi urmate de marele protest naţional, programat pentru data de 22 octombrie, o dată cu multe valenţe astronomice, dar şi astrologice. Atunci România şi preşedintele ei se află în Scorpion, care este, teoretic Zodia Morţii. Fără nicio intenţie de ocultism, sau de ezoterism, principala bătălie pentru readucerea democraţiei în România se va da atunci.

Acum trăim un episod dictatorial, în care miniştri corupţi şi incompetenţi sunt schimbaţi cu miniştri neştiutori şi nesiguri, însă suficient de cinici. Finanţiştii, care n-au făcut o zi de gardă în viaţa lor, nu se pot compara cu poliţiştii şi nici cu personalul sanitar, dar au cea mai mare importanţă în întreţinerea bugetului de stat.

Stresul acestei categorii sociale este amplificat de faptul că ei se ocupă de strângerea banilor şi nu există nicio persoană din ţara aceasta care să dea banii cu uşurinţă. De asemenea, nu există rău-făcător, care să nu riposteze la confiscări şi executări silite.

O parte din aceşti oameni se află mereu în pericol şi numai datorită lor se mai adună din când în când bani la buget, bani din care se plătesc salariile, pensiile, dar şi indemnizaţiile politicienilor. Ieşirea lor în scena protestelor se aseamănă cu dărâmarea muşuroiului de furnici.

După acest episod poate să înceapă dezastrul naţional, pentru că de reconstrucţie nu mai poate fi vorba.

Notă: Criza este o povară prea mare şi pentru cei care se pricep s-o exploateze. În ziua de astăzi, România nu mai poate convinge pe nimeni că este condusă de un sistem democratic şi că perspectivele ei economice sunt valide. Poate numai la Cotroceni şi în fieful PDL să nu se ia în seamă atacurile furibunde ale poporului împotriva celor care au demonstrat că nu ştiu să-l conducă.

Constantin Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here