Ca la noi, la nimeni – Agresivitate verbală şi scandaluri neproductive!

479

Cu toate că nu-şi ascunde antipatia faţă de principalul său inamic – PSD, preşedintele Klaus Werner Iohannis îşi vede tacticos de comportamentul unuia ce se pregăteşte pe tăcute de un al doilea mandat de cinci ani la Palatul Cotroceni, fără a-şi pune întrebarea ce-a făcut pentru România în aceşti ani. Este plecat în Statele Unite ale Americii pentru a participa la a 72-a sesiune a Adunării Generale a ONU. La care vor fi prezenţi şefi de state şi de guverne, iar el nu l-a lăsat pe primul ministru Mihai Tudose să iasă în lume.

În vremea din urmă, liderul UDMR face declaraţii ce nu respectă Constituţia, Ucraina interzice şcolile în limba română, iar lui Herr Iohannis nici că-i pasă!

Totodată, s-au înmulţit şi scandalurile între oameni publici. Mai întâi s-au luat la harţă senatorul USR, Mihai Goţiu, un tip de o agresivitate verbală ieşită din comun, cu sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta. Numai că preşedintele Noului PNL, Ludovic Orban, cel care încă n-a scăpat de drumurile la DNA sau la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, îl asociază pe Mirel Palada cu PSD. Chit că Palada n-a fost niciodată membru PSD, iar acum face parte din Partidul România Unită.

Mai ieri-alaltăieri, liderul Noului PNL, Marin Anton, fost mare mahăr în Epoca Băsescu, deci a PDL, a provocat şi el un scandal. Cine-i Marin Anton? Unul ce s-a remarcat în scandalul cu Moşia Nana, a preşedintelui de tristă amintire devenit apropitar peste noapte, şi care mai fusese amestecat şi în Afacerea RAFO.

Ce-a făcut ipochimenul Marin Anton? Neinvitat la o nuntă între un băiat şi o fată, copiii a doi primari PSD din judeţul Giurgiu, s-a dus şi el, fără soţie, spre a strica atmosfera şi să bage băţul prin gard. Apoi, s-a plâns că ar fi fost agresat, după ce el începuse cu tot felul de invective la o nuntă la care participau numai social-democraţi!

Deci el a provocat o discuţie tensionată, în urma căreia pretinde că ar fi fost agresat fizic de numărul 2 din PSD, preşedintele executiv Nicolae Bădălău.

Numai că preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, are o altă relatare şi susţine că cei doi presupuşi scandalagii nu s-ar fi apropiat la mai mult de cinci-şase metri unul de celălalt. La întrebarea unui jurnalist adresată lui Marian Mina: “Spuneţi că domnul Marin Anton minte?” a venit un răspuns tranşant. “Nu este la primul incident, Marin Anton.(…) Uitaţi-vă, de trei luni, ce vorbeşte prin conferinţe. Are mereu plângeri şi certificate (medicale, n.m. I.P.). Aşa face el. Aşa e omul cu Nana şi cu RAFO, cu scandal”, a concluzionat Marian Mina, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu.

Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, n-a participat la nuntă, dar a vorbit cu mulţi primari PSD prezenţi la eveniment și a declarat: “Absolut toţi confirmă că Marin Anton a venit neinvitat, să facă scandal. E foarte bizar că în ultimele zile, exact cum anticipa Gelu Vişan la România TV, vom fi ţinta unor astfel de incidente, parcă programate. Securisto-opoziţia neavând alte arme a primit  comandă de la laboratorul de scenarii, pentru o nouă operaţiune. Să îi şicanăm pe pesedişti, să ne dăm victime! Le transmit următoarele: nu sunteţi nişte victime, ci o adunătură de golani care au devalizat România sistematic şi aţi înfăptuit nişte lucruri înfiorătoare pentru care nu aţi plătit încă.”

Dintre toate, cel mai dur este Comunicatul Noului PNL, în care se evocă perioada de doliu, dar nu uită să dea lecţii PSD, cerându-i să-l schimbe din funcţie pe preşedintele executiv Nicolae Bădălău şi chiar să-l excludă din partid. În comunicat nu se scoate o vorbă despre regretatul preşedinte de onoare al PNL – Seniorul Mircea Ionescu-Quintus, un om de o delicateţe şi cultură politică rară. Ce-ar fi ca ludovicii orbanişti, nişte habarnişti într-ale istoriei neamului românesc, de cel al Brătienilor nu mai vorbesc, şi să-şi facă curăţenie în propria ogradă!

Ce-i drept, nici PSD şi nici Noul PNL nu au luat vreo poziţie la declaraţiile şoviniştilor din UDMR.

De la Herr Iohannis nici nu mă aşteptam, chit că el face jocurile în Noul PNL şi nici nu vrea să supere UDMR. Doar are nevoie de voturile lor!

Aş încheia cu un aforism al scriitorului Vasile Ghica, din Tecuci: “Caracterul presupune rezistenţă şi eleganţă cu intemperiile vieţii”. Nu i-aş dori Noului PNL să aibă soarta tristă a vechiului şi aproape dispărutului PNŢCD! Deşi, dacă merg pe acest drum de acum nu-i exclus să îngroape şi ultimul partid istoric sau ce-a mai rămas din el!
ION PREDOŞANU

P.S. Dacă-i adevărat ce-mi spunea un consătean patriot şi universitar la Târgu-Jiu, cum că celebrul „primar agendă” – l-am numit pe Florin Cârciumaru – ar fi preşedintele Comisiei de Administraţie din Senat nu m-ar surprinde ca el să fi condus şedinţa în care s-a votat ca limba maghiară să fie considerată limbă oficială şi în localităţile în care etnicii unguri sunt doar 10%. Trist!(Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here