Ca la noi, la nimeni – Apa de ploaie a lucrului prost făcut!

441

Şarpele când îl apucă iese la drumul mare. Aşa se petrecea şi pe vremea Domnului Tudor Vladimirescu, primul român ce a pornit din loc modernizarea Ţării Româneşti prin forţa oastei de panduri, plecată din Padeşul Gorjului la Bucureşti. La preşedintele Klaus Werner Iohannis aşteptările fură mari prin aburelile de genul voi face „un altfel de politică” şi „România lucrului bine făcut”. Publicistul Florin Negruţiu scrie pe site-ul www.republica.ro, sub titlul „Klaus Iohannis, purtătorul de cuvânt al SRI”, între altele, următoarele: „N-am înţeles care era urgenţa domnului preşedinte de a chemat presa aşa, pe nepusă masă, la Cotroceni. Domnia sa urmăreşte de obicei lucrurile cu atenţie şi îngrijorare.”
Mult mai aplicat, jurnalistul de investigaţii Cătălin Tolontan ia la puricat conferinţa de presă a preşedintelui României: „O analiză a răspunsurilor arată că a rostit:
1. De două ori „eu cred”. Prima oară „eu cred că SRI şi-a făcut treaba”. A doua oară a spus că „eu cred că unii demnitari nu şi-au făcut treaba”.
2. De două ori a invocat „experienţa proprie” (Care? Aceea de fost profesor de liceu şi pe cea de ex-primar al Sibiului? Nu-i prea mult pentru un demnitar, fie el şi preşedinte, care crede că le ştie pe toate?, n.m. I.P.) Prima oară a spus că „aceasta este experienţa mea de până acum că SRI şi-a făcut treaba”. Se referea la experienţa din alte teme nu din sănătate, experienţă pe care o extrapolează acum. A doua oară a invocat din nou „propria experienţă, că alţii nu-şi fac treaba.”
3. De asemenea, a folosit „propria impresie” şi „este evident” ca argumente, fără să le motiveze cu fapte, ci aşa cum arată şi cuvintele cu impresii personale.
4. În fine, totul a culminat cu momentul în care a fost întrebat ce a făcut când a primit informările SRI. Reprezentantul cel mai înalt al statului român a răspuns: „În momentul în care primim informaţii le citim şi ne considerăm informaţi.” Dincolo de fraza antologică stă aceeaşi subiectivitate: „Ne considerăm informaţi”. Sper că s-a observat lipsa totală de modestie şi inacţiune, başca Pluralul Majestăţii Sale. Omul pluteşte în sfere înalte. Şi ne oferă apă de ploaie. Altfel nu se explică multele critici pe care le-a stârnit cu aşa-zisa conferinţă de presă, atacată extrem de dur şi de realizatorul Digi 24 – Moise Guran. La fel, realizatorul emisiunii „Starea naţiei” (şi actorul) Dragoş Pătraru şi-a prezentat ultima emisiune la TVR 1 cu un atac la preşedintele Iohannis, personaj aflat pe o listă de politicieni care au făcut presiuni asupra TVR, listă din care mai fac parte anchetatul penal fost vicepremier al României, Gabriel Oprea, şi primarul urbei Baia Mare, Cătălin Cherecheş, aflat în arest. În plus, Dragoş Pătraru mai scrie pe un blog: „Preşedintele Iohannis a acceptat să dea interviuri la TVR doar după ce a fost angajată o preferată a domniei sale!
Printre autoacordatele atribuţii ce-l umilesc, pe lângă faptul că-i acuzat a fi Purtătorul de cuvânt al SRI, mai este şi aceea de Purtător de vorbe al CSAT. Aşa cum s-a petrecut după ultima şedinţă, în care se pare că-i încălecat de subalterni. El fiind, totuşi, preşedintele CSAT.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here