Ca la noi, la nimeni! – Cade statuia lui Kovesi?

665

Chiar dacă Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție(DNA), Laura Codruța Kovesi, a cam ruginit în înalte funcții, ea nu s-ar da plecată. A și declarat că nu are de gând să-și dea demisia din funcție. Luată de moțul frumosului ei păr de președintele de atunci al României, Traian Băsescu, și instalată cu voia Monicăi Macovei direct Procuror General, n-a făcut vreo brânză pe acolo și apoi i-a luat locul lui Daniel Morar, la cârma Direcției Naționale Anticorupție. La una dintre numiri a contribuit și ex-prim ministrul Victor Ponta, la intervenția și la rugămințile Elenei Udrea. Victor Ponta a nesocotit o veche zicală românească: “Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești!” Și el și familia lui – mamă, cumnat – au avut dosare penale la DNA Ploiești. O sucursală considerată de elită de către Duduia Kovesi, unde-și făcea de cap un procuror abuziv și cu apucături de agresiune sexuală asupra femeilor ce aveau dosare de cercetare penală la DNA Ploiești. Mult lăudatul procuror DNA Negulescu, de la Ploiești a fost exclus din magistratură. Lăudătoarea lui – Luluța Kovesi – încă nu! Frecventele scandaluri din interiorul DNA central, înregistrările și epurările de procurori au atras atenția Inspecției Judiciare în mai multe rânduri. Cu toate acestea, ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu înaintează raportul de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de Procuror șef al DNA. Sigur, acel raport sau acea propunere de revocare trebuie să fie aprobată de președintele Klaus Werner Iohannis. Care s-ar putea să n-o mai susțină. Cu toate că în 2015 și 2016 sibianca Laura Codruța Kovesi s-a străduit să-i fie utilă președintelui României și al CSAT! Nimeni nu poate să răspundă la întrebarea când va veni sorocul și va cădea statuia Duduiei Kovesi? Joia trecută au fost anunțați cei șase-șapte miniștri implicați în Afacerea Microsoft, ale căror fapte s-au prescris. Imediat, Kovesi s-a repezit să dea vina pe Acarul Păun numit procurorul Mihaela Iorga Moraru. Numai că procurorul Moraru a lămurit lucrurile: “Dosarul Microsoft mi-a fost repartizat ulterior datei de 21.05.2013, pentru că a fost la un coleg care, în opinia dânsului, cred că intenționa să dispună o soluție de neînceperea urmăririi penale. Mi-a fost repartizat mie și l-am resuscitat”, a precizat Mihaela Iorga Moraru. Anterior aceste afirmații, procurorul Mihaela Iorga Moraru mai declarase că: “Prescripția în Dosarul Microsoft a fost discutată cu Kovesi”. În fond, Doamna Moraru instrumentase dosarul Microsoft și a avut discuții cu șefa ierarhică privind problema intervenției prescripției în cauză încă din 2014, cu Laura Codruța Kovesi și cu adjunctul său Călin Nistor. Evident, lucrurile sunt mult mai încurcate și nu văd cum va scăpa Laura Codruța Kovesi de o demitere sau de o implicare cel puțin într-un dosar penal de abuz în serviciu. Acum sau mai târziu!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here