Editorial

Ca la noi, la nimeni – Cine-i apără pe poliţişti?

 | 25 iulie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Curge cu foarte multe promisiuni de mai bine, în Poliţie, după moartea la datorie a unui agent din poliţia Transporturi Feroviare, în Gara Burdujeni, judeţul Suceava. Omul patrula singur, iar scuza ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cum că agentul de poliţie nu era singur, ci cu un coleg ce se afla la 100-150 de metri este ridicolă. Şi nu este singurul poliţist căzut la datorie!Deocamdată, sunt multe promisiuni legate de soarta viitoare a poliţiştilor, rezultate în urma discuţiilor avute de primul ministru, Mihai Tudose, cu o delegaţie a Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), condusă de liderul Iulian Surugiu.S-a convenit elaborarea rapidă a unui nou Statut al poliţistului şi angajarea a cel puţin 4.000 de persoane ca agenţi de poliţie, în cursul acestui an. O altă urgenţă este reducerea deficitului de personal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.„Am discutat despre elevii care au absolvit un an de zile la şcoala militară de la Câmpina şi unde mai avem şcoli de poliţie, să reuşim să-i încadrăm anul acesta pentru că eu spun că un copil care a făcut un an de zile şcoală militară e mai pregătit decât să iau unul de pe stradă şi să-l îmbraci pur şi simplu în uniformă”, a declarat Iulian Surugiu.Sunt absolut convins că problemele ce au generat criza din Poliţie nu sunt de azi, de ieri. Liderul sindical Iulian Surugiu a mai precizat că primul ministru este de acord cu încadrarea a 4.000 de persoane. Sindicaliştii au mai discutat cu şeful Guvernului şi despre schimbarea modului în care funcţionează actualmente poliţia. „Am discutat  despre faptul că, odată cu noul Statut al poliţistului, va avea loc şi o reformă în cadrul Poliţiei pentru că trebuie să găsim mai mulţi oameni în stradă. Este o problemă veche, pe care am mai spus-o şi nu s-a întâmplat până acum. Găsim puţini poliţişti în stradă şi mulţi în birouri”, a mai afirmat Surugiu.Sindicaliştii au mai insistat să se achiziţioneze 10.000 de autoturisme într-o lună sau două. Despre patrulele de poliţie Surugiu a subliniat că trebuie să se respecte Ordinul de ministru care prevede clar că patrulele de poliţie este obligatoriu să aibă doi poliţişti în alcătuire. Aceeaşi delegaţie de sindicalişti urma să aibă o altă întrevedere, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, cu ministrul Carmen Dan. După unele voci, numărul poliţiştilor lipsă din personalul MAI ar fi de 20.000, iar un lider al sindicatului Poliţiei Transporturi Feroviare spune că în domeniul lor lipsesc jumătate dintre cadre. Situaţie ce a permis ca la Burdujeni să patruleze un singur agent, iar patrulele ar fi doar pe timp de zi! N-ar fi rău ca doamna ministru să înţeleagă aceste lacune din cadrul MAI şi să le înlăture. Faptul că dânsa a fost la înmormântarea defunctului agent de poliţie TF Sorin Viziteu n-o scuteşte de alte răspunderi pe care le are. Până acum ştiam că poliţiştii ne apără pe noi – cetăţenii civili. Dar pe ei cine-i apără? Înţeleg că legislaţia şi regulamentele sunt depăşite, iar pistoalele din dotare sunt vechi şi nu trag la mai mult de 20 de metri. Să nu mai amintesc de faptul că poliţiştii sunt prost plătiţi, iar cei din teren mai slab decât aceia din birouri!Criza din Poliţie nu este o noutate, iar faptul că primul ministru Mihai Tudose i-a acordat o mare parte din timpul domniei sale de ieri îl arată ca un om serios. Deie Domnul să nu mă-nşel!
Ion PREDOŞANU

Semnatura eletronica CertDigital

P.S. Nişte drumuri prin „amarul târg”, cum numeşte criticul literar şi poetul Gheorghe Grigurcu urbea Târgu-Jiului mi-a dovedit că poliţiştii lipsesc aproape cu desăvârşire. Inclusiv în zona Pieţei Centrale! (Ion PREDOŞANU)

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL