Ca la noi, la nimeni – Cine ne scapă de TB?

370

USL-ul fuse şi se duse din pricina trădătorului Crin Antonescu. Cel ademenit de Traian Băsescu cu scaunul prezidenţial, în fapt Tronul Regal, la care urma să-l susţină.
Cum cetăţeanul TB nu se ţine de promisiuni, fraierul de Crin Antonescu se văzu şi fără de PNL şi cu candidatura luată de un pretins liberal încă neînţărcat – Klaus Johannis. Om fără vechime în PNL, doar de un an şi jumătate, cu multe dispense la candidaturi şi cu 6 (şase!) case cumpărate din „banii câştigaţi pe meditaţii”. Deci USL nu ne-a scăpat de Traian Băsescu, mai ales cu complicitatea din interior a unor cozi de topor de genul ministrului de Interne Ioan Rus şi a altora ca el.
Numărul celor care-şi tot anunţă intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale aduce a inflaţie. Cea mai mare aglomeraţie fiind pe partea aşa-zisă dreaptă. Unde Cristian Diaconescu(PMP), ce s-a autointitulat „Omul lui Băsescu!”, nu are nicio şansă oricât de ofiţer acoperit ar fi. Klaus Johannis vorbeşte puţin, ca orice neamţ, dar îl copiază în vorbe pe Traian Băsescu.
De altfel, la Congresul fuziunii PNL-PDL nu s-a zis nimic în contra Băsescului, semn că omul din umbra Alianţei Creştin Liberale este TB-ul Angelei Merkel. Cătălin Predoiu e amestecat până peste cap în privatizări, tranzacţii şi procese cu firma lui de avocatură pe care-o avea şi când era ministrul (In)Justiţiei. Şi el, ca şi Traian Băsescu, Theodor Stolojan, Elena Udrea, Dorin Cocoş şi nu în ultimul rând Adriean Videanu sunt băgaţi până-n gât în afacerea cu oligarhii ruşi de la ALRO.
Cum Klaus Johannis şi Cătălin Predoiu îi cântă-n strune cetăţeanului certat cu legile statului – Traian Băsescu, indiferent care dintre ei va candida are şanse minime de a prinde turul al doilea. Călin Popescu Tăriceanu ar fi un candidat redutabil. Cu condiţia să candideze! Aseară, la o oră târzie faţă de încheierea acestor note, la Craiova, preşedintele social-democraţilor români, Victor Ponta, şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale, în cadrul Consiliului naţional al PSD. Va mai fi un congres al partidului, în septembrie şi, ce mai, s-a intrat în bătălia electorală. Sunt convins că Traian Băsescu nu are cu ce să-l şantajeze pe Victor Ponta. Un candidat tânăr, capabil, chiar dacă şi el a mai făcut unele compromisuri. C-aşa e-n politică. Unde predomină arta compromisului. Totuşi, afirmaţia de luni seara, de la România TV, cum că „Am reuşit să eliberăm Justiţia de sub controlul lui Traian Băsescu” nu are acoperire în fapte. Aşa, de-o pildă, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, pe care Victor Ponta a anunţat că n-o va schimba dacă ajunge preşedintele României, este o piatră de moară. Una grea. Domnişoara sau Doamna Kovesi dă dispoziţii/perdafuri subalternilor cu generalul Florian Coldea în biroul ei şi se face vinovată de ascunderea dosarelor Bercea Mondial, din 2011, şi altul mult mai greu – Dosarul ALRO, de prin 2007. Pe când era Procuror General. Marea bătălie este, de fapt, nu doar scăparea ţării de TB, prin expirarea mandatului al doilea, ci schimbarea sistemului instituit de Regimul Băsescu. Unul extrem de periculos şi cu bătaie lungă. Acel candidat ce va promite ţării un program de revigorare şi creare de locuri de muncă – pe termen lung -, plus cele amintite anterior, are şanse de a deveni preşedintele mult aşteptat al românilor şi al României!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here