Editorial

Ca la noi, la nimeni – Circ cu Stan şi Bran sau Orban şi Turcan!?

 | 13 decembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Chiar dacă apropierea numelor marilor artişti şi comedianţi ai lumii – Stan şi Bran – de numele jenanţilor pretinşi liberali: trubadurul Ludovic Orban şi schimbătoarea după cum bate vântul Raluca Turcan este forţată, toţi patru ar fi făcut faţă şi la circ. Deşi, Stan şi Bran am îndoieli că s-ar fi coborât într-atâta. Cei doi penibili au ieşit şi mai ies în stradă, amestecându-se cu protestatarii. N-aş fi crezut că sunt aşa de josnici şi să încheie un pact scris cu cei din mişcarea #rezist, creată în România de ONG-ul Declic. O mişcare #rezist existentă şi în Statele Unite ale Americii. Despre #rezist-ul american, preşedintele Donald Trump a spus limpede că nu-i decât “o pânză de păianjen ce acoperă mai multe ţări ale lumii!” Ce este în mintea protestatarilor? S-ar putea să nu fie nimic, iar ei să se lase manipulaţi de aceia care-i plătesc. În Statele Unite ale Americii, susţinătorul financiar cel mai important şi dovedit este multimiliardarul George Soros. Şi alţii ca el, care-au investit în campania prezidenţială a democratei Hillary Clinton şi au rămas cu buza umflată. În România, se acreditează ideea că finanţatorii ar fi acelaşi George Soros şi SRI. Marţi, cei de la Declic au transmis mesaje pe internet şi pe Facebook prin care solicită ajutoare să facă bannere cu numele senatorilor din toate judeţele ţării. Mai ales că în Camera Deputaţilor s-a votat Legea nr. 303, privind Statutul magistraţilor şi urmează votul în Senat. Raluca Turcan conduce organizaţia Noului PNL a judeţului Sibiu, uitând pare-se că ea provine din PDL, unde şlefuia soclul statuii nevinovatei Elena Udrea! Ea, Raluca Turcan, a schimbat doar stăpânul: pe Traian Băsescu cu ex-primarul Sibiului Klaus Werner Iohannis. Şi ea şi stăpânul nu vor schimbarea legilor Justiţiei, ci menţinerea acelora clocite de ex-procurorul comunist de la Sectorul 1 al Capitalei – Monica Macovei. Cât de Ludovic Orban, ce să mai zic? El are tot interesul să se pună bine cu Laura Codruţa Kovesi, altă sibiancă fiică de fost Procuror şef comunist la Mediaş, dar şi cu judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unde face drumuri ca inculpat într-un dosar de luare de mită necesară în campania electorală pentru Primăria generală a Bucureştilor. Campanie din care s-a retras tocmai din cauza dosarului penal. Şi ieri, protestatarii au venit la chemarea deputatei USR Cosette Chichirău: “Am auzit acest zvon. Ieşiţi în stradă!” O zicală populară grăieşte astfel: “Rău cu rău, dar mai rău e fără rău”. La noi, e mult mai rău că parlamentari USR-isto-soros-işti de teapa Madamei Cosette Chichirău încearcă fără minte să blocheze Parlamentul. Tuturor acestor politicieni şi protestatari de mucava le-a răspuns ferm Preşedintele Senatului şi preşedinte al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu: “Pentru cei care protestează, eu am un mesaj: în afară de reţelele de socializare de unde preiau de foarte multe ori informaţii care nu sunt controlate şi verificate, să facă un efort să se informeze, să citească legile justiţiei, pe care dorim să le facem, care urmăresc un singur scop, consolidarea statului de drept, consolidarea independenţei magistraţilor, astfel încât să nu mai putem vorbi de dosare politice, de justiţie selectivă, de abuzuri şi excese care au afectat oameni şi vieţi, să nu ne mai trezim în situaţia în care oameni care sunt condamnaţi în România îşi găsesc dreptate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”.
ION PREDOŞANU

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL