Editorial

Ca la noi, la nimeni – Complementaritate şi pace!

 | 10 octombrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Zilele acestea, România a fost, cred că pentru a treia oară, gazda ospitalieră a celei de-a 63-a sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO. Iar în anul 2018 va avea loc un summit NATO la Bruxelles. Nu vom încerca nişte concluzii finale, întrucât nu deţinem toate datele. Un lucru este sigur, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, şi preşedintele Adunării Parlamentare NATO Paolo Alli(Italia) sunt două mari personalităţi ale Alianţei Nord Atlantice care s-au exprimat la modul laudativ asupra foarte bunei organizări a evenimentului, aducând mulţumiri României în acest sens. Cu atât mai mult, cu cât cei doi importanţi conducători din structurile NATO au fost primiţi la Palatul Cotroceni separat, în ordinea amintită mai sus, de către Preşedintele României, Klaus Iohannis, împreună cu care au avut conferinţe de presă comune.
Firesc, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost primit la Palatul Cotroceni de Preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru convorbiri oficiale urmate, cum spuneam, de declaraţii comune de presă. Iar în cursul după-amiezii, Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi Secretarul general al Alianţei Nord Atlantice au vizitat comandamentul Brigăzii Multinaţionale NATO Sud – Est (MN BDE) de la Craiova. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că “Brigada multinaţională din România este un demn clar al determinării şi prezenţei NATO”. Acolo unde este nevoie, am adăuga noi. Premierul Mihai Tudose a anunţat la început de săptămână că astăzi, marţi va fi semnat un important contract cu o firmă americană ce va produce armament în România, în colaborare cu o firmă românească. Şeful Executivului a avut, luni, o întrevedere cu Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Vila Lac 1. Totodată, primul ministru al României, Mihai Tudose, i-a mulţumit secretarului general al NATO pentru sprijinul dat ţării noastre inclusiv pentru prezenţa a cât mai multor români în structurile de conducere ale Alianţei Nord Atlantice. După întrevedere, cei doi au avut un dejun de lucru oferit de premierul Mihai Tudose în onoarea secretarului general NATO, conform Agerpres. Aceeaşi agenţie de presă a transmis că Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lăudat, la întâlnirea cu premierul Mihai Tudose implicarea României în cadrul NATO; “Sunteţi un exemplu şi vă mulţumim pentru asta”. Acelaşi Preşedinte al României, Klaus Iohannis, l-a primit şi pe Preşedintele Adunării Parlamentare NATO, Paolo Alli(Italia), împreună cu acesta având o altă rundă de convorbiri şi conferinţă de presă comună. Ziua de luni, destul de încărcată în evenimente, a cuprins şi momentul alegerii Preşedintelui Adunării Parlamentare NATO, italianul Paolo Alli fiind reales pentru al doilea mandat, dar şi alegerea celor cinci vicepreşedinţi.
Demn de reţinut este că în Adunarea Parlamentară a NATO, preşedintele şi vicepreşedinţii pot fi aleşi pentru cel mult două mandate de câte un an.
Doar Trezorierul AP NATO, Marc Angel(Luxemburg), a fost reales în funcţie pentru un mandat de încă doi ani. Printre altele, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat opinia că organizarea de către Uniunea Europeană a unei forţe de apărare ar trebui să se facă tot în cadrul NATO. Ba chiar a precizat că prin ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar face ca 80% din capabilităţile militare ale NATO să fie în afara Uniunii Europene.
În schimb, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre complementaritatea militară dintre Uniunea Europeană şi NATO.
Preşedintele Iohannis a reiterat, extrem de nuanţat, faptul că NATO nu este un pericol pentru Federaţia Rusă şi că tot ceea ce face Alianţa Nord Atlantică este numai pentru a se apăra şi a-şi apăra statele membre! Pe scurt, pentru menţinerea păcii.
ION PREDOŞANU

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL