Editorial

Ca la noi, la nimeni – Completarea veniturilor bruxelezilor

07 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  324 vizualizari

La vremea când mulţi membri ai Guvernului Cioloş şi-au părăsit funcţiile bine plătite, de la Bruxelles, ori de prin multinaţionale, spre a se „sacrifica” pentru ţărişoara devenită Colonia încă numită România, poporenii au căzut pe spate în admiraţia tehnocraţilor. Aceştia se prezentau ca nişte mucenici intraţi în post negru un an de zile. Cu ore peste program şi ceva mai flămânzi, bruxelezii păreau „sacrificaţii”. Şi se arătau ceva mai chibzuiţi decât puteam noi să credem.
N-a fost decât o iluzie ce n-a durat mult. Căci obrazul subţire, de tehnocrat, cu cheltuială se ţine. O soluţie imorală, practicată şi de alte guverne anterioare, le era la îndemână: completarea veniturilor de bugetari prin numirile unora în Consiliile de Administraţie sau în Adunările Generale ale acţionarilor din companiile de stat. Contra unor indemnizaţii de şedinţă babane, bineînţeles.
Prin luna februarie, chiar vicepremierul Costin Borc le bătea obrazul şi ne lămurea: „Directorii din Ministerul Economiei care fac parte din Consiliile de Administraţie ale unor companii de stat nu înţeleg câteodată pe cine reprezintă, ministerul sau societatea, şi se creează o dependenţă de veniturile mari pe care le obţin din acele mandate.” Şi tot domnia sa preciza că, deşi aceste conflicte de interese sunt mai greu de înţeles, se creează o dependenţă a personalului ministerului de administrarea companiilor de stat, pentru că „acolo îşi găsesc acele venituri de care au nevoie să trăiască decent.” La numai o săptămână, acelaşi Costin Borc, ministrul Economiei, a propus prin memorandum „participarea domnului Vlad Vasiliu – secretar de stat la Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri – în calitate de membru în CA al Societăţii GDF SUEZ Energy România SA”.
Numit în decembrie ca secretar de stat în Ministerul Economiei, Vlad Vasiliu mai ocupase postul de Consilier la Biroul Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării(MAE), funcţie pentru care fusese remunerat cu 2.300 euro lunar. Conform datelor publicate de Secretariatul general al Guvernului (SGG), postul de secretar de stat este retribuit cu 5.162 de lei (adică aproximativ 1.150 euro). Viceprim-ministrul Costin Borc a mai făcut şi alte excepţii pentru Claudiu Vrânceanu, tot secretar de stat, din 10 decembrie 2015, la Ministerul Economiei, condus de domnia sa, numit în Consiliul de Supraveghere al fondului Român de Contragarantare SA, remunerat cu 10.000 de lei brut pe lună. Conform declaraţiei sale de avere, acesta mai câştiga din contractul de muncă şi alte contracte de drepturi de autor 130.514 lei (mai mult de 10.000 lei pe lună).
Aceleaşi situaţii privilegiate le au Sorana Rodica Baciu, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii IAR SA, iar Manuel Costescu e membru al Consiliului de Supraveghere al companiei Naţionale TRANSELECTRICA SA, cu doar 3.900 de lei lunar. Mai sunt în situaţii similare Marcel Bolos şi Liviu Maioreanu, dar nu mai intrăm în amănunte. În plus, deşi Legea salarizării unice a bugetarilor a fost amânată sine die, printr-o Ordonanţă de urgenţă au crescut lefurile tuturor angajaţilor din toate ministerele patriei.
Nu ne sunt cunoscute şi alte cazuri din celelalte ministere. Deşi se zice că s-au primit bonusuri pentru performanţe profesionale la pachet cu funcţia. Un bonus mare – vreo 60% din salariul de ministru! – şi-a atribuit, cu aprobarea Consiliului de Administraţie, la numai o lună după ce a devenit ministrul Transporturilor, Dan Costescu. Înlocuit mai apoi cu Sorin Buşe pentru că n-a restructurat CNADNR-ul, cum promisese la investire, iar faptul că n-a construit nici un kilometru de autostradă nici nu mai contează.
Tot la Transporturi, Alexandru Răzvan Cuc era secretar de stat din luna octombrie 2015 şi coordona activitatea Companiei Naţionale Autostrăzi, Cioloş l-a păstrat şi numit apoi în Consiliul de Administraţie al unei companii de stat, dar ciudat tot el l-a demis la 30 mai 2016! La acelaşi minister, Eugen Ispas a fost numit chiar de primul ministru Dacian Julien Cioloş ca secretar de stat şi împuternicit mandatat în AGA de la SN Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanţa SA, fiind înlocuit din funcţia de secretar de stat cu Dorin Mitran doar pe perioada 16 iunie-3 august, luându-i locul Ion Trocan, fost şef al Poliţiei Transporturi Braşov. Ar mai fi multe de spus, dar ne oprim aici. Primele de vacanţă, primele de Paşti şi de Crăciun par nişte mizilicuri. Evident, nu sunt bani pentru Educaţie, la Sănătate nu ajung şi Investiţiile ce ar crea locuri de muncă.
ION PREDOŞANU

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL