Ca la noi, la nimeni – Creşteri salariale la Educaţie şi Sănătate, la propunerea PSD, dar fără votul PNL!

477

Se apropie anul şi atât de lăudata guvernare tehnocrată cu mandat de un an, în care să se ocupe doar de administrarea trebilor ţării şi de alegerile locale şi parlamentare, n-a fost în stare să crească salariul minim pe economie, care-ar fi deranjat multinaţionalele, n-a adoptat Legea salarizării unice a bugetarilor şi n-a creat locuri de muncă. Iar printre cele mai slab susţinute financiar sunt, în continuare, domeniile Educaţie şi Sănătate.
Pentru că social-democraţii lui Liviu Dragnea s-au mişcat mai repede, cuplul demagogic Alina Gorghiu-Dej-Dacian Julien Cioloş se reped ba cu acuze de fraudă, ba cu contestaţii la Curtea Constituţională, în cazul celui de-al doilea. Mai săptămâna trecută, Comisiile reunite de buget şi muncă din Camera Deputaţilor aprobaseră majorarea salariilor de bază în Învăţământ şi Sănătate de la 1 ianuarie 2017 cu 15%, cu voturile PSD şi UDMR. Marţi, la votul în plenul Parlamentului, cei de la Noul PNL s-au retras, ascunzându-se prin birourile lor de la etajul doi. Fără a fi la vot, unde trebuiau să rămână – că de aceea sunt plătiţi – şi dacă asta le era pofta să voteze împotrivă, mincinoşi din fire, le-a fost mai uşor să acuze fraudarea voturilor. Un scandal de doi lei, total mincinos.
Regretul Alinei Gorghiu-Dej şi al Noului PNL este că ideea le-a aparţinut celor de la PSD. Şi acum se dau de ceasul morţii, vezi Doamne, cum că n-ar fi bani. Şi promit că în următoarele două săptămâni, Noul PNL ar veni cu un proiect de mărire a salariilor tuturor bugetarilor, dar care să se aplice de la 1 iulie 2017. Oare medicilor le promit o dublare a salariilor tot de la aceeaşi dată. Păi de atunci vor fi bani? În vremea asta, primul ministru Dacian Julien Cioloş ameninţă cu contestarea legii creşterilor salariale pentru cei din Educaţie şi Sănătate la Curtea Constituţională a României. Totuşi, dinspre Palatul Cotroceni a apărut o reacţie surpriză la legea care a stârnit atâta scandal şi votată marţi în parlament: „(…)în ce priveşte legea, eu sunt pozitiv. Aştept legea la promulgare.”
La tot mai vehementele proteste ale sindicatelor cu mintea lor cea de pe urmă, Guvernul Cioloş a emis Ordonanţa nr. 20/2016 referitoare la unele mărunte măriri salariale, dar la dezbaterea acesteia în comisiile de specialitate, cum vorbeam, parlamentarii PSD au adus mai multe amendamente, transformând-o într-o lege ce prevede creşteri salariale cu 15% în medie pentru tot personalul din Sănătate şi Educaţie.
Prezent la dezbaterea în plen a legii, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, a venit cu o promisiune şi mai aiuritoare de creştere a salariilor tuturor bugetarilor cu 30% în termen de 5 (cinci) ani! Dar a uitat să spună când va veni o asemenea lege şi, mai ales, dacă în următorii cinci ani va mai fi picior de tehnocrat prin România. Fiind foarte greu de presupus că infiltrarea unor foşti miniştri şi secretari de stat tehnocraţi în USR (Uniunea Soros România) ori trecerea cu arme şi bagaje a lui Dacian Julien Cioloş la mitingurile Noului PNL şi pe afişele acestuia vor fi altceva decât o piatră de moară de gâtul foştilor săi colegi de la PD şi PDL, care constituie grosul candidaţilor şi membrilor Noului PNL! Chiar dacă Guvernul Cioloş se laudă cu o creştere economică de aproape 6%, datorată în principal consumului, poporul n-o duce mai bine şi această creştere nu se resimte în nivelul de trai. Ba chiar dimpotrivă! O declaraţie a fostului ministru al Muncii din Guvernul Ponta, doamna Rovana Plumb lămureşte situaţia cu Alina şi Gică-Contra Cioloş. Afirmând: „Nu poate constitui o problemă în ceea ce priveşte sustenabilitatea măsurilor de creştere a salariilor din Sănătate şi Educaţie cu circa 15% în medie, pentru că Guvernul a anunţat creşterea PIB-ului în anul viitor de la 758 la 807 miliarde de lei.”
Ion PREDOŞANU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here