În loc să spunem, precum poetul, că niciodată toamna nu fu mai frumoasă, dădurăm peste ploi pe alocuri torenţiale, vânt rece aducător de frig de la munte. Unde-a căzut nu doar lapoviţă şi ninsoare.
Cu mult înainte de a trece, luni dimineaţa, Dunărea pe proaspătul pod Calafat-Vidin, construit de o firmă din Spania, cu bani europeni dar sub supravegherea guvernului ţării de la Sud de Dunăre – Bulgaria – am aflat veşti deloc roz despre soarta producătorilor români de lapte.
Asist de mai multă vreme la scăderea numărului de vaci în satele Gorjului.
Lumea satelor a îmbătrânit şi nu mai are cine să le crească, islazurile s-au împuţinat iar beneficiile de pe urma creşterii bovinelor sunt din ce în ce mai mici. Carnea de viţel nu mai are cine s-o cumpere, iar de pe urma vacilor şi boilor ori a mânzaţilor nu se câştigă cine ştie ce dacă sunt duse la abatoare. A vinde laptele e din ce în ce mai greu, dacă ai între una şi cinci vaci. Iar fermierii cu zeci sau sute de vaci sunt rari. Ca să nu mai spun că şi pentru aceştia este grea situaţia asigurării furajelor. Şi când se ajunge la vânzarea laptelui în cantităţi mari începe balamucul. O reţea de strângere a laptelui – bine pusă la punct – nu există. Iar preţul litrului de lapte la vânzarea en gros este o ruşine. Anul acesta s-a ajuns ca preţul unui litru de lapte să fie de doar 0,80 lei. Adică 80 de bani pe litru. Nici dacă se primeşte vreo subvenţie de la stat, fermierii nu sunt deloc în stare să-şi susţină mica afacere. Fabricile de lapte ori de preparate din lapte au ajuns aproape toate la cheremul firmelor multinaţionale. Excepţie poate să facă fabrica de lapte şi preparate din lapte a omului de afacere vasluian Adrian Porumboiu.
Poate, cum ziceam, singurul ce-şi asigură laptele proaspăt din producţia proprie. În rest, Dumnezeu cu marea lui milă. Aşa, de pildă, la fabricile de lapte din B-ucureşti nu vin cisternele cu lapte. Aşa cum ar fi normal. Ci autocamioane cu pungi de lapte. Adică, pungi cu lapte praf. Pe vremuri, circula un banc prost cu producerea de lapte praf. Cică se ia o vacă cu lapte – evident, o vacă de rasă, dacă se poate Holstein, se ridică cu elicopterul şi i se dă drumul. Când va cădea avem laptele praf…
Ca să nu mai vorbim că prin distrugerea şeptelului, adică a fondului de vaci cu lapte, alimentaţia populaţiei va fi una complet nesănătoasă. Cum mai ziceam, criza laptelui bate la uşă.
Sunt convins că actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, este un om capabil şi bun profesionist. A rezolva problemele grave şi nu puţine ale agriculturii nu-i o treabă uşoară. În plus, fără să ajute în mod direct România, actualul comisar al Uniunii Europene pe probleme agricole, Dacian Cioloş, ne sprijină cum şi cât poate. Oricum, România ar fi cazul să profite de situaţia actuală şi să avem niscaiva îmbunătăţiri în politica agricolă. Acum, cât se mai poate. Şi să nu ne prindă programul economic al UE pe anii 2014-2020 pe picior greşit.
N. ROŞCA
