Condiţiile proaste de detenţie din puşcăriile României s-ar putea să ne coste cu mult mai mult decât ne-am putea închipui. Şi ele nu sunt din vina execrabilului guvern de tehnocraţi, ci s-au acumulat din proasta gestionare a ministerelor Justiţiei în mai toate guvernările postdecembriste. Unde s-au găsit bani totdeauna pentru mărirea salariilor tuturor lucrătorilor, inclusiv ale acelora din ANP – Administraţia Naţională a Penitenciarelor -, că de DNA nici nu mai este cazul să vorbesc, dar niciodată pentru construcţia unor noi puşcării sau pentru o activitate de prevenţie în Justiţie!
Gravele condiţii de detenţie din penitenciarele României sunt ultra cunoscute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Nefiind o noutate şi văzând că nu se mişcă nimic spre a fi îmbunătăţite, nu trebuie să ne mai mirăm de protestele începute zilele acestea la Penitenciarul de maximă siguranţă Iaşi, unde puşcăriaşii au dat foc unei celule, la Poarta Albă şi ieri la Botoşani! Încă de prin primăvară, ministrul (In)Justiţiei, Raluca Prună, autoare a nenumărate gafe precum monumentala „În România, drepturile omului sunt un lux!”, dar ţinută permanent în braţe de primul ministru Dacian Julien Cioloş, a fost capabilă să scoată un porumbel din guriţa proprie şi să recunoască pericolul în care se află ţărişoara noastră. Ea a precizat că Guvernul a solicitat la CEDO o păsuire de opt luni, în speranţa că va putea evita plata a circa 80 de milioane euro ca amendă pentru întreţinerea sub orice critică a deţinuţilor.
Faptul că România nu este prima ţară împotriva căreia se va pronunţa o decizie pilot şi că există precedentul Italia nu ne încălzeşte cu nimic: „CEDO a obligat statul italian să plătească 8 euro pe zi, pentru fiecare zi de detenţie, tuturor persoanelor aflate sub condamnare, de la data în care au intrat în condamnare. Asta înseamnă că statul italian plăteşte 78 de milioane euro pe an. Pentru România, dacă vor fi nu 8 euro pe zi, ci doar 4 euro, pentru cele 28.000 de persoane din penitenciare, în funcţie de pedepsele pe care le au de executat, estimările sunt că statul român ar avea de plătit în jur de 80 milioane euro.” Ministresa a mai spus că Guvernul s-a obligat ca, în maximum opt săptămâni, să vină cu o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei din penitenciare. Din martie şi până acum nu s-a mişcat nici un deget măcar.
Amendarea României este aproape implacabilă, după cum se vede. Poate, cel mult, să fie amânată. Iar pretinşi tehnocraţi bruxellezi îşi zic probabil: „După noi, potopul!” Indiferent cât de mult reuşeşte ministrul Justiţiei şi aşa-zisul guvern tehnocrat să amâne implacabilul, mai devreme sau mai târziu ne vom confrunta cu situaţia critică. A reuşi să construieşti 10.000 de locuri de detenţie într-un interval atât de scurt este practic imposibil. Ar însemna ridicarea a zece! Penitenciare noi, care la valoarea deja calculată conform standardelor europene ar atinge sume impresionante. Un astfel de penitenciar costă uşor spre 500 de milioane euro. Standardele europene, din cel mai simplist punct de vedere, vizează ca suprafaţa alocată unui deţinut să fie de 4 metri pătraţi.
În momentul de faţă, în atenţia CEDO sunt 1.000 de dosare cauzate de condiţiile proaste de detenţie. România a plătit deja nişte bani pentru aceste dosare. Iar în momentul în care CEDO acumulează atâtea dosare se activează automat procedura pilot prin care se impune ţării respective va într-un interval de timp să corecteze problema. Sau – ceea ce ba fi ciudat – să plătească amendă fiecărui deţinut. Este foarte posibil ca România să fie obligată precum Italia să le plătească, la eliberarea din penitenciar, a unei sume de aproximativ 10.000 euro pentru fiecare deţinut cu trei ani de închisoare. Sunt bani care puteau fi orientaţi, în timp, pentru construcţia de penitenciare.
Ion PREDOŞANU
P.S. Luat prin surprindere, am exagerat importanţa summit-ului NATO de la Varşovia în privinţa României. Ba chiar am crezut că Federaţia Rusă a lăsat-o mai moale, sperând într-o întâlnire la nivel înalt SUA-Rusia. Din păcate, la Bruxelles, s-au întâlnit doar ambasadorii celor două ţări acreditaţi la NATO. Aşa că, în privinţa succeselor preşedintelui Iohannis mai e mult până departe!(Ion Predoşanu)
