Ca la noi, la nimeni – Fugă de responsabilitate, ori supuşenie faţă de Germania?!

355

Aşa cum se spune şi-n fotbal, atunci când ai un nemeritat 1-0 pentru tine, tragi de timp. Altfel cum poate fi numită pretinsa consultare cu partidele politice parlamentare – de două ori -, dublată de uşurătatea cu care preşedintele învingător, deocamdată, cu 1-0 în meciul ce-l purta de aproape un an de zile cu primul ministru ce s-a grăbit să demisioneze, Victor Ponta. La primele consultări, nici un partid politic major, precum PSD-ul şi Noul PDL, ascuns sub sigla PNL, nu au propus vreun posibil candidat pentru eventuala nominalizare la funcţia de prim ministru. S-a dovedit o crasă lipsă de responsabilitate! A făcut-o, la a doua rundă de convorbiri PSD ca un semn că-i pasă de soarta acestei ţări. Fostul ministru al Bugetului în Cabinetul Ponta, valorosul economist şi viceguvernator al BNR, Liviu Voinea se potrivea de minune cu fişa postului. Doar nişte clănţăi din Noul PDL, de genul lui Mircea Toader, susţinea, fără argumente, că Liviu Voinea n-at fi tocmai potrivit. Aseară, pe la ora 17,00, preşedintele Klaus Iohannis ne-a mai ţinut o lecţie de demagogie. Din care a folosit foarte des expresia „Este nevoie…” Şi nevoi avem multe. La el „nevoile…” au devenit, practic, un tic verbal. Spusese cu guriţa lui, în urma demisiei extrem de bine aleasă de Victor Ponta, că „A fost nevoie să moară oameni pentru a se ajunge la această demisie!”. Şi a venit graba anunţării primului ministru nominalizat din pricină că joi, preşedintele Klaus Iohannis urmează să meargă în Malta la un summit al ţărilor membre ale Uniunii Europene. Culmea, cel nominalizat fusese anunţat de un diplomat bulgar, în urmă cu o săptămână, taman de la Bruxelles, în persoana fostului Comisar pentru Agricultură al Comisiei Europene – Dacian Cioloş. Care Dacian Cioloş, susţine cotidianul Naţional, este alesul serviciilor de informaţii ale Germaniei, parcă BDS, în dauna Ambasadorului României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, preferatul CIA. În rest, n-ar fi rău să fie bine. De-acum politica internă nu se va mai face chiar deloc la Bucureşti, ci la Bruxelles ori Berlin. Rămân niscaiva dubii asupra felului în care preşedintele Klaus Iohannis mimează democraţia şi respectă partidele parlamentare cu care pretinde că s-a consultat. Nominalizatul Dacian Cioloş amuşina pe la Palatul Cotroceni încât după declaraţia fumată lui prăfuită a preşedintelui Klaus Iohannis a cuvântat şi el. Punem pariu că din Guvernul de tehnocraţi al lui Dacian Cioloş (a nu se confunda cu fotbalistul Dacian Varga!) vor fi şi câţiva apolitici independenţi, dar tehnocraţi, n-aşa?!, susţinuţi de nelipsitul UDMR?
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here