Ca la noi, la nimeni – Gafele lui Iohannis de Carmen!

367

Scăzând zdravăn în sondaje, președintele Klaus Werner Iohannis are acum numai 47% din încrederea populației, față de 57%în luna noiembrie 2015, fiind la mică distanță de inamicul său declarat Victor Ponta, creditat cu 43%. Dacă un cumva fostul prim ministru de succes va mai crește, imediat după ce va prelua demnitatea publică de Președinte al Camerei Deputaților, adică al treilea om în stat.
Și observând președintele că fostul “Guvernul meu” se dovedește a fi cel mai incompetent guvern al României din perioada post decembristă, cu mult sub Cabinetul Boc și probabil la fel de prost ca Guvernul Ciorbea, Herr Klaus Werner Iohannis s-a dezis de Guvernul Cioloș, amintindu-și, de fapt, că ar fi trebuit să fie Guvernul României. Doar că fiind aburcate pe meterezele Palatului victoria fără a se respecta Constituția și procedeele democratice, acest Guvern Cioloș nu reprezintă pe nimeni. N-a fost ales democratic, miniștrii săi nu dau socoteală nimănui și calcă-n străchini de fiecare dată.
Au fost trei demisii, în fapt două din obligație față de cererea primului ministru și o demitere. A execrabilului ministru al (In)Culturii, Vlad Alexandrescu, care-a lăsat-o în mijlocul lui pe controvesata Corina Șuteu, fost director al Institutului Cultural Român, cu expoziții porno sau cu Hitler pe simezele ICR din New York. La câte nerealizări a avut acest Guvern Cioloș, tehnocrat cu umplutură gen varză de Bruxelles, n-ar fi surprins pe nimeni dacă însuși primul ministru româno-francez Dacian Julien Cioloș și-ar fi dat demisia de onoare.
Cu numai câteva ore înaintea începerii slujbei de Înviere, ținută de Pera Fericitul Părinte Patriarh Daniel la Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei, Herr Klaus Werner Iohannis și consoarta sa, Carmen Iohannis, și-au anunțat prezența. Dacă Doamna Carmen este greco-catolică și s-a închinat firesc, precum ortodocșii împreună cu care greco-catolicii sărbătoresc Sfintele Paște, adică Învierea Mântuitorului. Un același lucru putem spune despre Reformatul sau luteranul ori evanghelistul de Herr Klaus Werner Iohannis, care-a vrut o baie de mulțime și atâta.
Președintele tuturor românilor a ținut de-o lumânare, nu s-a închinat deloc pentru că religia sa este, probabil, contra creștinismului. În plus, a mai fost și luat cu: “Demisia!” Iar nevinovatul care-a avut curajul să-i ceară fost înșfăcat de gorilele președintelui, dus la o Secție de Poliție și amendat cu 2.000 de lei. În SUA sau în Marea Britanie, individual s-ar fi ales cu evacuarea din incinta unde se afla președintele și lăsat în plata Domnului!
În goana după recreerea imaginii sale, prin dregerea busuiocului, președintele Klaus Werner Iohannis și-a luat consoarta, pe Doamna Carmen, și în prima zi a Sfintelor Paști a ajuns în Afganistan, la baza militară a armatei române, din cadrul NATO.
O mică ceremonie, cu un preot militar și apoi s-au ciocnit ouă. Al Doamnei Carmen Iohannis nus e schimba, fie că era de lemn, dar le spărgea pe toate celelalte.
Ciudat, Doamna Carmen Iohannis a întors din nou privirile cu rochia sa, având o ținută lejeră și în Afganistan. Rochie de culoare albă, cu un imprimeu, cu lungimea la nivelul genunchilor și fără mâneci.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here