Editorial

Ca la noi, la nimeni – Hans Klemm şi Viktor Orban, inamici pe faţă ai României!

 | 02 octombrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Ca şi cum n-am avea destule belele pe cap,  după o vară secetoasă şi caniculară care parcă nu se mai termină, ni se anunţă şi o iarnă cumplită, precum cea din anul 2012. Başca nişte consumuri energetice mari, cu tarife ridicate pe care nici guvernul şi nici ANR-ul nu le mai pot controla. Nu-i vorba doar de creşterea accizelor, care vor scumpi combustibilii numai cu 20 de bani, dar din cauza uraganelor şi a vremii cumplite a crescut preţul barilului de petrol. Suntem singura ţară din fostul bloc comunist ce nu mai avem o reţea proprie de benzinării şi suntem la mâna străinilor. Care se mai ocupă şi cu altceva, precum compania ungurească MOL ce distribuie hărţi cu aşa-zisul Ţinut Secuiesc. În vremea asta, primul ministru al Ungariei, Viktor Orban, se plimbă prin România ca la el acasă. De altfel Ungaria s-a pronunţat totdeauna pentru independenţa Transnistriei, iar acum susţine referendumul de ieri al Cataloniei, regiune a Spaniei de care vrea să se desprindă. Şi când vorbeau de Transnistria şi când se refereau la Catalonia, iredentiştii maghiari se gândeau la un precedent pentru Ţinutul Secuiesc ori chiar Transilvania. Din păcate, oamenii politici de la putere – preşedintele ce-şi doreşte un al doilea mandat ori preşedinţii celor două camere ce se poartă cu mănuşi când este cazul de UDMR-işti. Cu toţii urmăresc voturile cetăţenilor români de etnie maghiară – fie la alegerile prezidenţiale, fie ale UDMR în Parlament -, încât pe România aproape că n-o mai apără nimeni din  clasa politică internă.Iată de ce ne bucură că am putut citi o Scrisoare (foarte) deschisă adresată domnului Hans G. Klemm, ambasadorul Statelor Unite în România. Din partea unui cetăţean român şi cetăţean american în acelaşi timp. Este cazul unui patriot adevărat ce trăieşte în Statele Unite ale Americii dinainte de Marea Învălmăşeală din Decembrie 1989! Este Grigore L. Culian, cetăţean şi jurnalist român şi american, stabilit în New York în urmă cu 28 de ani. Dar să-i citim o parte din epistola domniei sale. Ca orice persoană cu dublă cetăţenie, dar şi ca jurnalist, editor şi fondator al celui mai vechi ziar de limba română în activitate la New York, „New York Magazin -. Romanian – American News”, susţine că urmăreşte cu atenţie viaţa politică, social-economică şi culturală „din ţara mea de origine România, dar şi cea din ţara de adopţie, Statele Unite, unde am solicitat (şi primit) azil politic în luna februarie 1989”. Încă din startul scrisorii, Grigore L. Culian intră direct în subiect şi se adresează Domnului ambasador: „Consider că ieşirile Dumneavoastră publice, partizane şi lipsite de o cunoaştere profundă a realităţilor româneşti nu sunt compatibile cu misiunea încredinţată de fostul preşedinte Barak Obama şi de actualul preşedinte Donald Trump”.El mai afirmă că nu cunoaşte un alt ambasador american într-o ţară membră a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice, cum este cazul României, care să intervină în viaţa politică în modul în care Excelenţa Sa Hans G. Klemm o face, mai ales că aşa-zisa luptă anticorupţie în România, de care ambasadorul american se arată atât de preocupat a devenit o perdea de fum sub care se ascund infracţiuni niciodată semnalate în intervenţiile Excelenţei Sale, Hans G. Klemm.Cazul cel mai recent îl reprezintă denunţul fostului ministru al Societăţii Informaţionale şi al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, în care doi foşti ambasadori americani în România: Nicholas Taubman şi Mark Gintenstein sunt acuzaţi că au participat la mega-escrocheria Microsoft, unde statul român a fost păgubit cu zeci de milioane de euro cu complicitatea unor înalţi demnitari români, inclusiv fostul preşedinte Traian Băsescu.În aceste condiţii, continuă Grigore L. Culian, dacă tot v-aţi implicat în lupta anticorupţie şi în apărarea statului de drept în România, lucru nepermis pentru un diplomat străin, aştept de la Dumneavoastră o reacţie pe măsura gravităţii faptelor semnalate în denunţul fostului ministru Gabriel Sandu.Cu demnitate şi mult bun-simţ, Grigore L. Culian îşi permite să-l întrebe pe distinsul ambasador dacă Departamentul de Stat, Congresul Statelor Unite ale Americii şi actualul preşedinte Donald Trump, pe care Culian personal l-a susţinut în campania electorală prezidenţială din 2016, au cunoştinţă despre marile dosare de corupţie în care au fost (sau sunt) implicaţi înalţi oficiali americani şi români. Scrisoarea este, cum spuneam, semnată de Grigore L. Culian, New York, 29 septembrie 2017. Culmea, majoritatea publicaţiilor din România şi televiziunile s-au ferit s-o facă cunoscută. Cumva, de frica lui Duduia Kovesi?
Ion PREDOŞANU

Semnatura eletronica CertDigital

P.S. Atacuri extrem de dure, cu un limbaj agresiv, pe care de regulă hârtia de ziar nu le admite, asupra Ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a mai făcut şi fostul Şef al Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP),  Dumitru Iliescu, şi care-l acuză pe ambasador că „urmăreşte interese oculte”, într-o postare pe Facebook, cu titlul „Klemm, un ambasador impertinent”. (Ion Predoşanu)

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL