E greu să pricepi de ce-a luat-o lumea asta mare sau mic razna! Şi nu mă refer aici doar la dezbinata societate românească a începutului de Mileniu III. Hai să zicem, că pe la Bucureşti sunt interese mari, iar zănaticul ce se crede ba Zeus, ba „Şef al statului” chit că-n constituţie se vorbeşte de un preşedinte – care-ar trebui să fie neutru, adică fără de partid şi partipriuri politiceşti a creat Regimul Băsescu. Unul dictatorial de-a dreptul, pe alocuri, prin punctele esenţiale.
Ajuns de vreo două ori pentru fiecare mandat – de cinci ani! – în situaţia de a fi suspendat, cetăţeanul Traian Băsescu deraiază rău, fiind pe lângă prevederile constituţionale. S-a lămurit şi Curtea Constituţională a României. Vizavi de derapajele sale şi imixtiunile în treburile celei care-ar trebui să fie Dreapta şi Independenta Justiţie.
Dar, pe la noi, se cleveteşte-bârfeşte prea mult. Nimeni nu-i perfect pe lumea asta creată bună de Bunul Dumnezeu. Şi totuşi, oamenii nu se mai salută, nu se mai ajută şi comunităţile suferă. Şi la nivel de comună, oraşe, municipii şi chiar pe la judeţe. Că de Bucureşti şi Puterea de acolo, ce să mai vorbim. Fiecare vrea să-i bage pumnu-n gură celui de lângă el. Mai ales dacă îndrăzneşte să afirme sau să se bată pentru un adevăr. De parc-ar împărăţi cineva comuna, oraşul, municipiul ori ţara pe veci. Asist cu bucurie că deşi trebile merg rău de tot la nivelul comunităţii unde-mi duc traiul zilnic, se mai petrec şi minuni. Un om, cetăţeanul Vasile Brâncuşi are un calm, bun simţ şi credinţă cum nu mi-a mai fost dat să văd la alţii. Nu s-a supărat că primăria i-a interzis construcţia unei Troiţe închinate celor trei oameni dragi ai familiei sale dispăruţi mult prea devreme. Până la urmă, fără a se supăra ca văcarul pe sat, a obţinut aprobarea necesară şi Troiţa se va finaliza. Se zbate ca nimeni altul şi – pe banii lui – a organizat Tabăra Internaţională de Sculptură în lemn, prima ediţie, în lemn de stejar. Lucrările sunt aproape gata şi cu ele va îmbogăţi comuna. O va înfrumuseţa. Din punct de vedere turistic va fi un câştig imens. Tot pentru asta organizează a doua oară – după cel din anul 2010 – Festivalul Piftiilor. Îl dorea la Pensiunea „Casa Brâncuşi”. Cineva – unul sau mai mulţi, din meschine interese – au cârmit desfăşurarea acestui festival în curtea Liceului Tehnologic „C. Brâncuşi” din Peştişani, ajuns la SEMICENTENAR. Iarăşi nu s-a supărat. Şi toate astea, repet, pe banii lui. Nu ai ANTREC-ului ori ai primăriei. Aleargă de dimineaţa până seara – glumind, mi-a zis că trebuie să plece, fiind plătit cu ora! – şi se zbate pentru mai frumoasa atmosferă sărbătorească din comuna lui şi a mea, unde n-a urmat decât o clasă de liceu. Ca o mică supărare, era stupefiat că, ieri, prin Târgu Jiu, nu se mai salutau om cu persoană. Cine să-i mai înţeleagă. Ce-or avea unii de împărţit cu alţii?
Iată de ce, mi-aş îngădui un îndemn la unitate. Că-i mai bună decât toate!
N. ROŞCA
