Cum aprecia Ana Calina Garaş în numărul 4(49)/2016 al revistei Portal-Măiastra, ce apare la Târgu-Jiu sub egida Uniunii Scriitorilor, Director de proiect cum, cu modestie, semnează portul şi istoricul literar prof.dr. Zenovie Cârlugea: „Anul 1907 a fost pentru Brâncuşi anul marilor decizii. L-a părăsit pe Rodin, a renunţat la lut, care nu are vigoare şi măreţie ca piatra, şi a început să practice tehnica cioplirii directe în piatră, tehnică practicată de popoarele primitive, şi a descoperit lustruirea. Brâncuşi pornise pe un drum nou, intuind ideea lumii arhaice, inspirat de esenţialitatea tradiţiei.”
Declaraţia lui de independenţă faţă de Rodin se constituie în răscrucea sa de drum. A început Sărutul prin cioplire directă. Îl incita procedeul, piatra, marmura ascund minunăţii pe care Brâncuşi le-a redescoperit. Înfrunta natura materiei prin curaj şi risc măreţ până a atins limita dintre împlinire şi distrugere, dintre viaţă şi moarte, salvând spiritul materiei. „Sporitul l-a sugerat prin esenţializare de forme, în sine pure, şi prin lumina din lucrările sale polizate, care dau impresia că se înalţă. A descoperit polizajul şi cu respect – dar şi cu multă trudă aş completa eu – şi-a lustruit singur operele din marmură, bronz, lemn”, mai continuă autoarea citată. Cu siguranţă că nu i-a fost uşor să-i convingă încă de la început pe aceia obişnuiţi cu impresionismul la modă, rodinian. Cum însuşi creatorul cu har în sculptură şi desen, dar şi de aforisme spunea: „Lucrările nu sunt greu de făcut, ceea ce e greu e să te pui în starea de a le face, trezindu-ţi facultăţile psihice solare, luciditate, curaj, calm, energie pozitivă, entuziasm.”
Practic, din calupul de piatră, Brâncuşi a scos simbolul dragostei, Sărutul, împreunarea de trup cu trup. Cu multă răbdare, lucrările lui Brâncuşi au început să fie apreciate de critica de artă din Oraşul Luminilor, colecţionarii dându-i târcoale. La început cei din Europa şi mai apoi cei din America. Unde-a fost invitat cu o expoziţie. Şansa lui Brâncuşi de a-i fi refuzate unele opere la Vama Statelor Unite ale Americii, urmată de inevitabilul proces „Brâncuşi contra SUA!”, pe care l-a câştigat, a constituit la crearea unui întreg scandal, în urma căruia a avut numai de câştigat. Procesul l-a făcut mult mai cunoscut şi deci mai căutat de colecţionari. De acum devenise Marele Brâncuşi. Peste ani, când era extrem de bine apreciat şi solicitat să lucreze nu numai pentru colecţionari cu gust şi plini de bani, primea comenzi şi din alte ţări. Aşa că a fost contactat şi de Arethia Tătărescu, preşedintele Ligii femeilor Gorjului, pentru a executa şi la Târgu-Jiu, ceea ce astăzi este îndeobşte cunoscut ca Ansamblul Brâncuşi. Arethia era soţia primului ministru al Regatului României, Gheorghe Tătărescu, om ce a făcut multe pentru Gorj şi cu siguranţă a avut un cuvânt de spus şi la convingerea hobiţanului de geniu – Constantin Brâncuşi – de a accepta executarea proiectelor şi desenelor pentru Coloana Infinită, Poarta Sărutului şi a Mesei Tăcerii înconjurată de scaune, precum şi a Aleii scaunelor.
Nu este cazul aici şi acum să intrăm în amănunte sau în consideraţii critice. Toate lucrările Titanului de la Hobiţa sunt descrise cu acribie în volumul scos de Editura „SPICON”&”DRIM EDIT” ; Târgu Jiu – 2003, BRÂNCUŞI OPERA, semnat de distinsul critic de artă Dr. Ion Mocioi, primul român care şi-a dat doctoratul în Brâncuşi.
Valoarea de piaţă a operelor lui Brâncuşi este în continuă creştere la toate casele de licitaţii din lume. Păcat este că la Peştişani, acela care devenise părintele sculpturii moderne universale se oferise a lucra un Monument închinat Eroilor comunei Peştişani, dar Primăria din acele vremuri n-a reuşit să procure un bloc de marmură. Şi mai mare păcat e acela că Brâncuşi iubea enorm România, la a cărei cetăţenie nu renunţase, chiar dacă se afla în Franţa încă din 1904, până cu câteva luni înainte de trecerea sa la Domnul. S-au găsit patru academicieni oportunişti, ca să nu le spunem de-a dreptul vânduţi comunismului, care au refuzat dorinţa lui Constantin Brâncuşi de a lăsa prin testament României toate lucrările pe care le mai deţinea. Forţând puţin limbajul, investiţiile lui Brâncuşi în Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu au o valoare inestimabilă. Nu doar în artă, ci şi în turism întrucât atrag mii de admiratori din toată lumea.
Ce-au făcut autorităţile române pentru Constantin Brâncuşi? Mai nimic. Dacă înainte de Marea Învălmăşeală din Decembrie 1989, s-a asfaltat drumul ce leagă Peştişanii de Hobiţa la intervenţia unui general de miliţie – Sprâncenatu -, fost Şef al Inspectoratului de miliţie al regiunii Oltenia, în rest chiar nimic. Însăşi actualul Muzeu Brâncuşi, realizat prin osârdia domnului Dr. Ion Mocioi pe când conducea Cultura judeţului Gorj, datează din anii ’70. Cei de azi, şi mă refer la autorităţile judeţului Gorj, îşi aduc aminte de Brâncuşi în anii electorali. Fostul primar al municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, dar şi Ministerul Culturii au promis un Muzeu Naţional de Artă Modernă în mai multe rânduri. Dacă l-aţi văzut domniile voastre, l-am văzut şi eu. Dacă nu, nu!
Ion PREDOŞANU
