Ca la noi, la nimeni – Iohannis-Cioloş, precum e turcul şi pistolul

383

Calamităţile naturale din România nu iartă pe nimeni, dar nici nu sunt băgate-n seamă de primii doi oameni cu răspunderi în acest dramatic domeniu: Preşedintele şi, mai ales, Primul ministru. Inundaţii au fost şi vor mai fi, la fel şi vijelii, unele transformate în tornade. Până ieri, când a mimat preocuparea, primul ministru Dacian Julien Cioloş nu s-a implicat cu nimic.
Nu duc dorul vizitelor la locul calamităţilor al preşedintelui de tristă amintire Traian Băsescu. Chiar dacă, pe atunci, ieşirile sale îi aduceau oarece popularitate. Şi fostul prim ministru Victor Ponta se deplasa printre necăjiţii oameni, dar guvernul condus de el chiar dădea ajutoare. Vă daţi seama ce-ar fi fost la gura preşedintelui Klaus Werner Iohannis la adresa lui Ponta dacă ar mai fi prim ministru şi acum? Poate-i mai bine să nu ne aducem aminte!
Guvernul Cioloş poate să comită câte prostioare vrea că nu-l deranjează nimeni. PSD, UNPR şi ALDE au anunţat că nu au intenţia de a depune o Moţiune de cenzură. Probabil, din meschine calcule electorale. Au depus o Moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii, adoptată de Parlament, dar rămasă fără demisia mult aşteptată de zecile de mii de fermieri români ce nu şi-au primit subvenţiile agricole nici până acum!
În vreme ce Noul PNL, în realitate fostul PDL cu liberali incapabili să recunoască măcar şi faptul că au trecut la Partidul Popularilor Europeni, din care face parte şi Dacian Julien Cioloş, îi face o curte asiduă primului ministru să se înscrie în pretinsul PNL şi să preia, evident, frâiele. Mai insistent este copreşedintele Noului PNL, Alinuţa Gorghiu, pupila preşedintelui Klaus Werner Iohannis, care i-a şi oferit funcţia respectivă. Cu voci palide, liderii Noului PNL se plâng ei decontează stângăciile şi prostiile, adică incompetenţa, Guvernului Cioloş.
Practic, cel care l-a nominalizat pentru preluarea funcţiei de prim ministru pe Dacian Julien Cioloş nu-i altul decât preşedintele Iohannis! Atunci de ce tace? Nu cumva el a transmis doar oral această propunere şi în spatele lor sunt alţii? Altfel nu se explică de ce numitul Klaus Werner Iohannis este mulţumit de ceea ce cândva chiar domnia sa numea „Guvernul meu!” De care a încercat firav să se delimiteze, fără a reuşi. Cum ar veni, cei doi sunt mână-n mână. Şi acţionează, zic ei, pentru restructurarea României. Din rău în mai rău!
Se zvoneşte că până la sfârşitul lunii iunie vom asista la o remaniere guvernamentală, Remaniabilii lui Cioloş ar putea fi titularii a patru portofolii: Educaţie – Adrian Curaj, Interne – Petre Tobă, Agricultură – Achim Irimescu şi Transporturi – Dan Costescu. Remaniaţi au mai fost vreo patru-cinci miniştri şi până azi. Numai că în locul celor plecaţi au venit alţii şi mai incompetenţi. Spre mulţumirea Preşedintelui Klaus Werner Iohannis, care mimează satisfacţia scrâşnind din dinţi!
Mimând preocuparea faţă de soarta sinistraţilor din amărâta noastră ţară încăpută pe mâna unor Iohannis&Cioloş, acesta din urmă vorbea, ieri, pe tema inundaţiilor: „Să vedem cum stau lucrurile”. Extrem de prost. Şi cu asemenea tandem antiromânesc se vor rezolva la calendele greceşti!
ION PREDOŞANU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here