Ca la noi, la nimeni – Iohannis tace vorbind de Diaspora!

340

Nici măcar protestele şi tot mai numeroasele nemulţumiri ale cetăţenilor României, mă refer la aceia care încă nu au plecat, nu-l mai impresionează pe cinicul actual locatar al Palatului Cotroceni, preşedintele Klaus Werner Iohannis. Conştient că imaginea i se deteriorează, încearcă să dea ordine şi să arunce vina pe alţii.
Să tot fi fost peste 200 de protestatari sindicalişti din partea Blocului Naţional Sindical (BNS), nemulţumiţi de actuala legislaţie a Muncii. Mai exact a prevederilor Codului Muncii! La paşnicele proteste de ieri, Blocul Naţional Sindical a anunţat că vor ieşi în stradă şi zilele următoare. În speranţa că doar aşa vor avea şansa de a fi luaţi în seamă şi a li se rezolva revendicările. Sindicaliştii cer ca preşedintele să fie un mediator între ei şi Guvernul Cioloş pentru revizuirea Codului Muncii. Cum au eşuat şi negocierile purtate de sindicatele din învăţământ cu ministrul Muncii se anunţă o vară fierbinte, începând cu un protest cu peste 15.000 de participanţi pe 1 iunie!
Preocupat doar de propria-i imagine, actualul preşedinte dă dovadă de tupeu maxim: Iohannis i-a solicitat slugii sale Cioloş să aducă Diaspora acasă. Ca şi cum trebuşoara asta s-ar face cât ai bate din palme. Într-un discurs ocazional, la Ziua Românilor de Pretutindeni, Klaus Werner Iohannis i-a ridicat în slăvile Cerului pe cei din Diaspora, care mai nou manifestă ostilitate pe faţă şi crescândă vizavi de El! (Practic, românii din străinătate – căci nu toţi fac parte din Diaspora, mulţi fiind la muncă şi deci rezidenţi temporar! – îl acuză pe Klaus Iohannis că i-a uitat complet, imediat după ce a ajuns surprinzător şi nemeritat la Cotroceni). Iar după laudele la adresa Diasporei, pur şi simplu a început să se gândească cum să bată câmpii. Şi a izbutit cu graţie. Deşi, vorba proverbului, dacă tăcea filosof rămânea!
Preşedintele solicită Guvernului Cioloş să treacă la măsuri reale menite să-i readucă acasă pe cetăţenii României care au părăsit ţara pentru un trai mai bun. „Am cerut Guvernului o Foaie de parcurs pentru a face din Diaspora „o prioritate naţională” în mod real”, considera preşedintele Iohannis. Adică, el trece peste faptul că Sănătatea este „o prioritate naţională” doar pe hârtie, ca şi Educaţia sau Sărăcia. Sunt fapte ce nu ne împiedică pe noi, cei de acasă, să crăpăm pe capete în spitalele infectate ca să-i umfle punga de sute de milioane de euro cei de la Hexi Pharma şi cei ce se găsesc în spatele lor.
Solicitarea preşedintelui este o absurditate! Ce măsuri practice poate lua un „Guvernul meu”, care mai are câteva luni şi-şi dă obştescul sfârşit prin încheierea mandatului, pentru a-i convinge mintenaş pe românii din Germania, Franţa, Anglia, Spania şi Italia să se întoarcă acasă! Niciuna. Iohannis ar vrea ca Dacian Cioloş să plătească oalele sparte chiar de el. Cum să crească PIB-ul României în câteva luni la nivelul cât este în alte ţări? Este nevoie de zeci de ani buni, nu precum cei zece ani răi de sunt predecesorul său – Traian Băsescu, pe echipa căruia se bazează el în continuare. Scriitorul şi publicistul Stelian Tănase se-ntreabă: „De ce a tăcut vorbind Iohannis în CSAT?( unde-i Comandant suprem, dar e dominat de alţii!). Tot răul spre bine. Dacă tot este insensibil la nevoile cetăţenilor din România, a comis un progres insignifiant. Măcar şi-a dat seama că nici Diaspora nu-l mai vrea. Că în ţară i s-a cerut Demisia în mai multe rânduri!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here