Editorial

Ca la noi, la nimeni – Marea Aventură de la Casa Albă !

 | 07 iunie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

În editorialul de ieri am făcut o afirmaţie hazardată. Spuneam că actuala vizită de lucru – atenţie, nu vizită oficială! – a preşedintelui României la Washington, cu primire vineri, 9 iunie, la Casa Albă ar fi un succes al diplomaţiei noastre. Nimic mai fals!
În fond, ministrul de Externe nu-i băgat deloc în seamă de vremelnicul locatar al palatului Cotroceni. Ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, este un fost PSD-ist şi nu mai are trecerea pe care-o avea măcar pe timpul lui Barak Obama. Trecere cu care oricum n-a izbutit nimic. Cât despre Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klem, el este pe picior de plecare şi nu-l reprezintă pe Preşedintele Donald Trump.
Aşa că vizita de lucru are ca principal obiectiv primirea la Casa Albă şi s-ar putea să fie aranjată de organizaţia evreiască ce l-a decorat luni pe Klaus Iohannis. Nu se ştie nimic despre echipa ce-l însoţeşte pe Iohannis şi nici altceva decât reconfirmarea poziţiei României în cadrul Parteneriatului strategic.
Faptul că preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Directorul CIA nu aduce nimic nou, CIA fiind în România ca la ea acasă. Cu reprezentanţii comunităţilor de români din Statele Unite ale Americii Klaus Iohannis s-ar fi putut întâlni şi în privat. Că tot se dă el un anticomunist privat. În istorie, este al doilea preşedinte al României, după Nicolae Ceauşescu, primit la Casa Albă. Ceauşescu a primit la primirea făcută de către preşedintele Richard Nixon acces la tehnologia americană, dobânzi mici la împrumuturi, creşterea exportului românesc pe piaţa americană şi clauza naţiunii celei mai favorizate. Adică, acelaşi statut cu al fostei Iugoslavii, chestiune cu care consilierul special Zbigniew Brezinski a fost de acord.
E greu de anticipat dacă tăcutul preşedinte Klaus Iohannis, şi el etnic german aliat al Angelei Merkel, va avea curajul să ceară ceva în favoarea României. Şi mai are dezavantajul că Donald Trump se află la cuţite cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cu preşedintele Franţei Macron, fiind un duşman al uniunii Europene.
Analistul politic Bogdan Chirieac a dat o chiflă anunţând că după summit-ul NATO, Donald Trump va veni direct la Bucureşti. La fel, a mai anticipat că actuala vizită de lucru a preşedintelui Klaus Iohannis în Statele Unite ale Americii va fi sinonimă cu lansarea campaniei pentru cel de-al doilea mandat.
Şi dacă reputatul analist politic Bogdan Chirieac se înşeală şi de data aceasta? Poziţia lui Iohannis la Casa Albă i-ar putea crea probleme cu mai marii Uniunii Europene. Ce ziceţi? Nu-i aşa că-i posibil?
Ion PREDOŞANU

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL