Editorial

Ca la noi, la nimeni – Mincinoasa Raluca Prună cu foloasele, România amărâtă şi tehnocrată cu ponoasele!

12 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  322 vizualizari

Faţă de mai vechea şi inspirata poezie a lui Alexandru Vlahuţă cu versul „Minciuna stă cu regele la masă”, am putea spune că România a involuat profund. Acum minciuna stă la masă cu CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului – dar şi cu CSM – Consiliul Superior al Magistraturii.
Pe scurt, fără a mai lungi povestea, joia trecută, la o şedinţă a CSM, ministrul Justiţiei a spus cu subiect şi predicat că „Am minţit la CEDO”. Ea n-a demisionat, iar primul ministru Dacian Julien Cioloş n-a demis-o. Practic, niciunul dintre ei n-a lămurit situaţia. Doar presa, mai ales Jurnalul Naţional şi Antena 3 a semnalat şi dezbătut ingrata problemă creată de individa cu rang de ministru al Justiţiei în Guvernul tehnocrat „varză de Bruxelles” cu care-a fost pricopsită ţărişoara noastră destul de urgisită.
Judecătorul Dana Gârbovan, preşedinte al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, a dezavuat afirmaţiile tehnocratei, detaşată de la Bruxelles, cerând ca problema pe care a creat-o această asemenea „declaraţie şocantă” să fie clarificată şi să nu rămână la nivelul unui titlu senzaţional de presă. În van, principalii lideri vremelnici ai vremurilor grele prun care trece ţara, cu excepţia liderului PSD, Liviu Dragnea, care-a introdus o moţiune simplă în Camera Deputaţilor, la a cărei dezbatere şi votare n-au participat membrii Noului PNL. Adică a slugilor Guvernului Cioloş! NU cunoaştem deznodământul moţiunii simple, dar la nesimţirea tehnocrată ce nu l-a demis nici pe ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, într-o situaţie similară – cu moţiunea simplă votată – nu ne aşteptăm la nimic bun!
Impactul major pe care asemenea declaraţii publice şi iresponsabile îl vor avea asupra relaţiilor României cu celelalte state membre ale UE, cât şi cu CEDO erau de înţeles şi motivele de demisie-demitere justificate pe deplin. Avocatul din oficiu s-a dovedit a fi un alt mincinos, judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, care s-a lansat în nişte afirmaţii aiuritoare ca s-o albească precum la Nufărul pe Madam Prună. El declara cu stupefacţie pentru orice om întreg la cap: „Înţelesul la ceea ce a spus ministrul Raluca Prună a fost următorul: Guvernul României, în special cel anterior, dar în general, face proiecte frumoase, pe hârtie, dar ele nu se concretizează într-o acoperire bugetară.” Numitul Dumbravă a mai zis şi alte elucubraţii, cu greşeli gramaticale şi de etică, la fel ca şi citatul anterior, ce nu merită pomenite. Raluca Prună a reprezentat Guvernul Cioloş la CEDO şi nu Cabinetul Ponta! Amenzile de peste 80 de milioane euro anual pentru condiţiile precare din penitenciare le va plăti, cu vârf şi îndesat România. Prună va pleca de unde-a venit, pe un post mai mare graţie faptului că-şi va adăuga în CV deţinerea ilegală a postului de ministru al Justiţiei şi va trage foloasele. Iar România va rămâne cu ponoasele.
ION PREDOŞANU

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL