Ca la noi, la nimeni – Mită refuzată, mită acceptată

401

Marea majoritate a cetăţenilor României au sărăcit cumplit în vremea Regimului Băsescu. În campania electorală a candidatului la prezidenţiale Traian Băsescu, din 2004, ipochimenul vehicula formule mincinoase de genul „Să trăiţi bine!” şi că va lupta pentru stârpirea corupţiei.
Peste ani, sloganul cu trăitul bine l-a trecut la capitolul „urări”, iar corupţia a ajuns pe cele mai înalte culmi, cum se vorbea în limbaj de lemn pe timpul lui Ceauşescu. Mita şi şpaga au proliferat, iar promovările s-au făcut nu pe criterii profesionale, ci mai ales în funcţie de valoarea mitei. Se vorbea cu largheţe despre „independenţa justiţiei” şi „statul de drept”. Un stat de drept care era numai al lor. Al celor de la putere. De regulă, PDL-iştii şi acoliţii Clanului Băsescu.
Spre a păcăli Uniunea Europeană, la un moment dat, au fost săltaţi sute de vameşi. Doar-doar se va îmbunătăţi Raportul de ţară, MCV-ul şi România va intra în selectul Spaţiu Schengen. Ba, la venirea Guvernului PreşBăsescu-Boc-Udrea la putere, ministrul Justiţiei din Cabinetul Tăriceanu, avocatul Cătălin Predoiu, buzoian şi pare-se văr cu Elena Udrea a fost păstrat pe falsul motiv că are relaţii la Bruxelles şi vom intra mai repede în Schengen!
Un colonel de poliţie pensionar din Gorj s-a gândit că are un fecior la Vama Nădlac şi că nu mai este de stat acolo. A mers el la Bucureşti şi un general i-a promis că-l va face pe fiul său vameşul Şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava dacă aduce 36.000 euro, iar apoi după instalare va strânge pentru mai marii vremii vreo 15.000 euro lunar. Vameşul cel tânăr, de la Nădlac, om normal şi cu scaun la cap, a refuzat. Şi, evident, n-a fost avansat!
*
Altfel s-au petrecut lucrurile cu Horia Georgescu, pe care tatăl lui îl dorea pe cai mari. Aşa cum fusese el în Ministerul de Interne comunist şi, spre pensie, Şeful Penitenciarului Codlea. Acolo unde, la un moment dat, prin 1987 s-a depozitat o mare parte a Arhivei fostei securităţi. În dosarele cu pricina şi-ar fi băgat nasul tatăl lui Horică fără frică, de unde-a aflat informaţii de mare folos în viitorul aşa-zis democratic al României.
Horia Georgescu n-a fost un licean strălucit, preferând alcoolul şi etnobotanicele, iar facultate n-a făcut. Numai că taică-su i-a făcut rost de o Diplomă de licenţă, de la o facultate privată unde tătâne-său este chiar Decan. De-acum putea să-i uşureze zborul spre înălţimi. Cu 18.000 euro mită l-a angajat ca specialist la Parchetul Naţional Anticorupţie, actuala DNA.
Mare „specialist” era doar în construirea unei averi pe care n-o poate justifica. Şi fiind un om şantajabil, preşedintele jucător Traian Băsescu l-a avansat mai mare peste Agenţia Naţională de Integritate – ANI – pe deloc integrul Horia Georgescu. Care le-a făcut zile fripte multor primari şi politicieni, obligaţi să demisioneze din cauza terfelirii imaginii. Chiar dacă ulterior instanţa le-a dat dreptate.
Încătuşatul Horia Georgescu şi-a dat demisia de la ANI. Urma ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe în Dosarul său cu Mafia retrocedărilor, el aducând României un prejudiciu de peste 75000000 euro. Cum Şeful ANI nu i-a iertat nici pe Klaus Iohannis şi nici pe Eduard Hellvig – târându-i prin tribunale pe motive de incompatibilitate – actualul director al SRI, cu toate că sunt mulţi care-l vor liber – inclusiv Traian Băsescu – e greu de presupus că Horia Georgescu va scăpa de rigorile legii.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here