Expresia „Ocaua lui Cuza” reprezenta o unitate de măsură introdusă de Domnitorul Micii Uniri, de la 24 ianuarie 1859, de către Colonelul Alexandru Ioan Cuza. O oca mai mare decât aceea din Moldova. Tot Cuza mai adoptase şi sistemul metric de sorginte franceză.
Ei bine, sub acest titlu regăsim un roman scris de un om de ştiinţă – gorjeanul originar din Licurici prof.univ.dr.ing. emerit Iulian Popescu (Tel.: 0351-410.322), stabilit acum la Craiova. Autorul altor 12-13 romane şi a cinci cărţi de povestiri. Mai toţi eroii domniei sale sunt gorjeni, inclusiv Petrică, alias Pedro, în jurul căruia este ţesută naraţiunea literară, deci de ficţiune, din romanul de aventuri „Un gorjean pe corabia lui Columb”.
În romanul „Ocaua lui Cuza” se ţese o intrigă legată de un student gorjean la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Cluj, unde-a studiat autorul şi bănuiesc că multe dintre datele şi informaţiile cărţii ce se citeşte pe nerăsuflate sunt autobiografice. Eroul Vilică mai găseşte şi un manuscris în limba franceză de o fetişcană Ibolya, cu mamă româncă şi tată ungur, ca şi viitorul ei soţ – Ianoş. Manuscrisul îl conduce la Paris, printre studenţii români de acolo, apoi în Ţara Românească şi Moldova înaintea Unirii celor două Pricipate.
Bazat pe o documentare riguroasă, ne sunt reînviate în memorie vieţile economice, sociale şi politice din Clujul de după anii 1950, dar şi din perioada de la Revoluţia din 1848 din cele două principate şi mai ales din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Avem creionat un portret minuţios al lui Cuza, apropierea sa de popor. Adică, de omul simplu, de ţărani la urma urmei. Cărora le-a dat pământ. Spre deosebire de preşedinţii de după Marea Învălmăşeală din Decembrie ‘89 care s-au prefăcut că le dau. Titlurile de proprietate neexistând nici la 25 de ani de la aşa-zisa Revoluţie.
Şi-acum să revenim la vremea din timpul primului Domnitor al României, cum aveau să se numească la câţiva ani după Mica Unire cele două principate. Cu prim miniştrii precum Barbu Catargiu şi, mai ales, Mihail Kogălniceanu România a fost modernizată. Prin introducerea unor legi clare, necesare şi îndeosebi prin grija guvernului şi a domnitorului Alexandru Ioan Cuza pentru respectarea acestora. De atunci s-au secularizat averile mănăstireşti, în special pădurile. Aşa, de pildă, Pădurea Mănăstirii Tismana – ce ţinea din Tismana până la Seuca – a trecut în proprietatea statului. Iar secularizarea provine dintr-un cuvânt ce-şi are originea în limba franceză. Cunoscută ca pădurea Dumbrava, aceasta a aparţinut statului până după anii ‘90, când în loc să rămână a statului ori să revină Mănăstirii Tismana a încăput pe mâna unui afacerist apropiat PSD.
Dacă secularizarea introdusă de Cuza îşi avea motivaţia sa, întrucât mănăstirile din România erau închinate Muntelui Athos şi străinătăţii, lipsa de legi de după anii ‘90 este o crimă strigătoare la Cer. O lege a Silviculturii de pe timpul lui Ceauşescu, apreciată ca fiind cea mai restrictivă din Europa, a fost abrogată. Fără a fi legiferată o alta. S-a mers tot timpul pe lângă lege?, veţi spune. Mai rău! Nefiind niciuna. S-au tăiat şi se taie pădurile cu acceptul tacit al statului. Un fost ministru liberal al Mediului, în guvernarea USL, Lucia Varga, a depus în Parlament proiecte pentru o Lege a Silviculturii şi un Cod Silvic. Zac şi acum neluate în seamă ca şi dosarele penale alcătuite de Corpul de Control al primului ministru Victor Ponta pentru nereguli din guvernările anterioare. Nici de Parchetul General, dar nici de DNA. Deşi ambii procurori generali au fost numiţi de premier!
ION PREDOŞANU
