Ca la noi, la nimeni – Ne trebuie un Preşedinte!

402

Motto: „Brâncuşi: Mâine, mâine, mâine! Iată boala incurabilă a românilor, doctore! Sindromul amânării! Eternitatea lor îndeamnă mâine!…”Replică din piesa de teatru Infinitul Brâncuşi de Valeriu Butulescu

Astăzi, ar fi trebuit să scriu despre eclatantele manifestări dedicate de Fundaţia „Casa Brâncuşi-Hobiţa”, preşedinte prof.univ.dr. Moise Bojincă, desfăşurate la Târgu-Jiu, Hobiţa şi Peştişani în zilele de 17 şi 18 februarie 2017, culminând cu Simpozionul Naţional „Brâncuşi, la el acasă”. Probabil, consemnările mele vor aparea mâine. Nu-i bai, replica din piesa de teatru Infinitul Brâncuşi a scriitorului târgujian Valeriu Butulescu, ce locuieşte vremelnic la Petroşani. Este elocventă. Piesa respectivă a fost prezentată şi Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, dar secretarul literar a respins-o. Nu-i bai, veţi zice. Oricum ştiaţi cu toţii că nimeni nu-i profet în ţara sa. Piesa se joacă încă la Teatrul Dramatic „Ion D. Sârbu” Petroşani şi a avut mare succes şi în Grecia!
Manifestarea omagială ajunsă la apogeu prin Simpozionul ”Brâncuşi, la el acasă”, a avut nenumărate momente de aleasă simţire şi înalt patriotism. Totul decent. Ca partener al manifestărilor am avut onoarea să-i avem şi pe membrii Federaţiei „Societatea civilă românească”, inclusiv pe Preşedintele acesteia Prof.dr. George Ene. Nu ştiu prea multe despre domnia sa, deşi a avut mai multe intervenţii. Între altele, şi-a susţinut comunicarea ştiinţifică de înaltă cultură şi simţire: „Eminescu – Brâncuşi – cultul ţăranului român”.
Nici că se putea o mai bună alegere şi recunoaştere a similitudinii că prin Poetul Naţional Mihai Eminescu şi prin Părintele sculpturii moderne a lumii românii rămân nemuritori. S-au purtat discuţii între autorii comunicărilor ştiinţifice şi ceilalţi participanţi. Totul în limitele unui imens bun simţ. La un moment dat, Prof.dr. George Ene fiind Preşedintele Federaţiei „Societatea Civilă Românească”, din sală, cineva a făcut aprecierea că în ţara noastră există prea mulţi preşedinţi.
Ei bine, dintr-o altă parte a sălii, cineva a completat că ne mai trebuie unul. Nu s-a trecut la politizare, dar era evidentă remarca la faptul că România nu are un Preşedinte. Unul aşa cum ar merita şi cum prevede Constituţia – Moderator. Şi nu preşedinte pe faţă al Noului PNL! Cât despre ilegalităţile comise pe vremea când deţinea funcţia de Primar al municipiului Sibiu şi Preşedinte de Onoare al forumului Democratic German din România, care se revendică făţiş drept continuator al Grupului Etnic German, organizaţie cu trecut fascist şi revendicări de clădiri ce nu i-au aparţinut – în valoare estimată de 15 miliarde euro – ce-ar mai fi de zis?
Pentru unul care-a deţinut 7 (şapte!!!) case şi a pierdut doar vreo două! Pe 22 februarie, Curtea de Apel Piteşti se va pronunţa asupra obţinerii tot pe căi ilegale a încă uneia. Punem pariu că Preşedintele Iohannis Klaus Werner va obţine o decizie favorabilă?
Şi se mai spune în articolul 16 din Constituţie că „Nimeni nu este mai presus de lege.” Iată de ce România are nevoie urgent de un Preşedinte. Unul adevărat şi nu un surogat impus din afară!
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here