Motto: “Pământul este plin de proşti.” Cicero
Ne aducem aminte că în campania electorală s-a pedalat mult pe protejarea terenurilor arabile şi restricţionarea vânzării acestora către străini. Anterior campaniei electorale parlamentare, ministrul Agriculturii, tehnocratul Achim Irimescu, a declarat prin luna noiembrie 2016 ceva despre un proiect de lege sau de propunere legislativă, promiţând s-o posteze pe site-ul Ministerului Agriculturii şi s-o lanseze în dezbatere publică, vorbe de clacă de care mai târziu nu s-a mai auzit nimic.
În anul 2017, nici un politician sau pretins personaj politic, ori om politic, cum vreţi să-i spuneţi, nu mai scoate o vorbă pe tema terenurilor agricole din extravilan. Cât despre PSD, social-democraţii nici măcar n-au inclus subiectul în programul lor de guvernare.
Cu toate acestea, înstrăinarea terenurilor agricole continuă în acelaşi ritm accelerat şi în aceleaşi condiţii. Adică, fără nici o restricţie!
România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, conform „obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană”, fapt ce permite persoanelor din Uniunea Europeană să cumpere terenuri fără număr şi fără restricţii terenuri agricole. Şi aici s-a procedat la fel ca în toate domeniile resurselor interne, iar politicienii români au preferat fie să nu facă nimic, fie să se ascundă, din laşitate, cu tupeu în spatele sintagmei „aşa ne obligă Uniunea Europeană”.
Interesul noilor proprietari de terenuri agricole din România a fost să reuşească a le înscrie în circuitul pieţei la o valoare cât mai mare. Dacă guvernele României ar fi susţinut politici agricole, de dezvoltare rurală, de dezvoltare regională, de dezvoltare a infrastructurii etc., cât mai eficiente şi în interesul României, sigur că proprietarii de terenuri (în extravilan) ar fi decis să-şi păstreze ei înşişi respectivele proprietăţi. Aşa-zişii investitori străini, şi chiar cei români au intrat în jocuri speculative, într-un cadru legislativ menţinut voit la starea de neclaritate.
La fel ca şi alte state ce au aderat la Uniunea Europeană între 2004 şi 2007 (inclusiv Polonia şi Ungaria), România a obţinut o perioadă de tranziţie de 7 ani, în cazul terenurilor extravilane. Tratatul de Aderare dădea posibilitatea României, în primii trei ani după aderare să solicite prelungirea cu încă trei ani a perioadei de tranziţie.
Art. 36, alin. 1, din Tratat spune, între altele, că dacă există suspiciuni sau piaţa internă o cere: „(…) România poate solicita să fie autorizată să adopte măsuri de protecţie în vederea remedierii situaţiei şi a adaptării sectorului la economia Pieţei Interne.”
Reglementarea de bază trebuia să se realizeze în ţară, de către autorităţile statului, ceea ce au făcut toate statele membre, mai puţin România. Cu toate că statul român putea notifica Uniunii Europene pentru a pune condiţii străinilor la vânzarea de terenuri agricole nu a făcut-o. Prevederea Art. 36, alin. 1, din Tratat se regăseşte şi în Legea nr. 157/2005, prin care România a ratificat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Anexa VII, cap. 3, pct. 2 stipulează măsuri tranzitorii de care ţara noastră nu a dorit să beneficieze. În vremea aceasta, Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Julien Cioloş, speria România cu obligativitatea prevederilor din Tratat, fără să explice şi să lămurească posibilităţile de avantaj ale României. De care, cum spuneam autorităţile n-au beneficiat. Din prostie, din comoditate sau din slugărnicie!
La sfârşitul anului trecut, prin noiembrie, se tot vorbea despre un proiect de modificare a legii, prin care să fie impuse restricţii la achiziţionarea de teren agricol. Persoanele fizice de altă cetăţenie să poată cumpăra în limita a 150 de hectare, iar firmele străine în limita a 1.500 de hectare, împreună cu alte condiţii legate de domiciliu, păstrarea destinaţiei terenului timp de 10 ani şi 75% din veniturile companiei sau firmei străine să provină din agricultură.
Când, pe la începutul anului 2014, legea i-a venit la promulgare, Preşedintele Traian Băsescu a făcut-o şi mai permisivă. La intervenţia sa a dispărut din lege Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, o instituţie necesară ce ar fi urmat să verifice tranzacţiile cu terenuri, să le avizeze şi să publice ofertele de vânzare. Ameţeala creată atunci de Băsescu continuă şi azi!
Ca o ciudăţenie, urmaşul lui Băsescu la Cotroceni, nimeni altul decât Klaus Werner Iohannis, a declarat: „De importanţă extraordinar de mare pentru România, cine este proprietarul pământului din România? Cel puţin, în momentul de faţă, aflu că proprietarii a 30% din terenul agricol din România sunt alţii decât românii. E, pentru mine, personal, această proporţie mă îngrijorează”.
Cam aşa glăsuia preşedintele Iohannis în anul 2016. Şi de atâta îngrijorare nici nu a mai adus vorba despre subiectul în discuţie.
Procentul de 30% al terenurilor agricole înstrăinate este, în realitate, mult mai mare. Din păcate, nici Ministerul Agriculturii nu cunoaşte datele adevărate!
Ion Predoşanu
