Ca la noi, la nimeni – Nemţii să lucreze mai mult! Doar românii unde s-o facă?

387

La români parcă ar exista o întrecere pentru a avea mai multe zile libere pe an. Asta în vreme ce ţări asiatice precum Coreea de Sud şi Japonia muncesc şi duminica. E adevărat, acestea au economii dezvoltate, iar România ajunsese şi ea, sub guvernarea social-democraţilor conduşi la acea vreme de Victor Ponta să aducă cea mai mare creştere economică de după anii ‘90.

Pe lângă duşmanul din interior – preşedintele Klaus Werner Iohannis – Victor Ponta a mai făcut greşeala să anunţe el însuşi renunţarea la acordurile cu FMI. Lipsit de diplomaţie, tânărul prim ministru de succes a plătit cu funcţia de şef al palatului Victoria. Fiind o ţintă, s-a retras la timp chiar dacă PSD-ul i-a reproşat demisia. Şi lui Nicolae Ceauşescu i se ceruse retragerea de către Mihail Gorbaciov, vârful de lance al CIA şi FMI. N-a acceptat şi Ceauşescu a plătit cu viaţa!
La noi, sărăcia, lipsa locurilor de muncă şi educaţia părinţilor strălucesc şi sunt principalele cauze ale abandonului şcolar. Şi astfel, creşte analfabetismul, iar România devine din ce în ce mai mult o Colonie a Uniunii Europene. Căreia, deocamdată, îi livrează forţă de muncă de înaltă calificare în frunte cu miile de medici şcoliţi pe banii statului român, iar pe viitor tot forţă de muncă, dar necalificată! A trecut vremea în care îndemnul lui Mihai Eminescu: „Munca stăruitoare învinge totul” avea temei şi acoperire în fapte. În epoca globalizării, ţara noastră este o victimă a capitalului străin. Ca dovadă, multinaţionalele îşi fac de cap în România, scot profitul din locul unde l-au făcut, pe căi ilegale, şi cu complicitatea guvernanţilor pretins tehnocraţi. Nici DIICOT şi nici DNA nu se ocupă de afacerile oneroase ale capitalului străin, doar oamenii de afaceri români dau cu subsemnatul la întrecere cu oamenii politici ai PSD!
Ca şi cum Cancelarul Angela Merkel nu ar avea şi aşa destule probleme cu scăderea sa în sondaje, colac peste pupăză se mai vâră şi distrugătoarea instituţie financiar-bancară numită FMI. Care recomandă germanilor să lucreze mai mult şi să mărească vârsta de pensionare. Cancelarului Angela Merkel i se reproşează politica de austeritate impusă ţărilor membre ale Uniunii Europene, iar pe plan intern aducerea numai în anul 2015 a 1,2 milioane de extra-comunitari. Majoritatea imigranţi, aşa cum ni-i bagă şi nouă pe gât! Sondajele indică o scădere drastică a popularităţii Angelei Merkel, la numai 64% per total, iar în landul Thuringen are chiar 79% dintre alegători contra ei. Ceea ce nu-i de bine în preajma confruntărilor electorale din 2017! Aviz încă preşedintelui Klaus Werner Iohannis, umilul ei emul! Cad tehnocraţi, unul după altul. Fără ca preşedintelui Iohannis să-i pese. Economia este la pământ, investiţiile pentru crearea de locuri de muncă sunt zero barat. Sănătatea, transporturile şi energia regresează. Nu ştiu ce vede Călin Popescu Tăriceanu bun la primul ministru Dacian Julien Cioloş, atunci când spune că miniştrii sunt detestabili, dar îl apreciază pe Cioloş. Pentru ce? Oare pentru că, de pildă, la Cultură şi Muncă a înlocuit doi incompetenţi cu alţii doi şi mai incompetenţi? Cum s-a petrecut şi la Ministerul Fondurilor Europene, ce se poate lăuda cu un grad de absorbţie nul. Da, probabil, aşa vrea Comisia Europeană. Să ne plătim dările şi să nu încasăm nimic! Şi atunci să nu-i dăm dreptate senatorului independent, fost la PSD, şi incomod Valer Marian când afirmă că: „Pe mine premierul Cioloş m-a convins. De ipocrizia şi inutilitatea sa!” Om ce a preluat ca interimar şi portofoliul Sănătăţii, rămas vacant prin plecarea paparudei Patriciu Achimaş-Cadariu, implicat şi el în afacerile penale ale firmei ce distribuie spitalelor româneşti dezinfectanţi diluaţi. La preţuri piperate.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here