Editorial

Ca la noi, la nimeni – Noul PNL insistă, deşi nu-i pregătit  de guvernare!

 | 22 noiembrie 2017, 00:00 | 1 coment | 

Noul PNL este la a doua Moţiune de cenzură din acest an, după cea din 1 februarie împotriva Ordonanţei nr.13/2017 a Guvernului Grindeanu. Soldată cu un eşec usturător. Nici de data aceasta nu şi-au luat măsuri pentru o reuşită. Se impune o mică lămurire a cuvântului rar – poţiune. Din Dicţionarul Explicativ al limbii române, ediţia a II-a, 1998, aflăm că poţiune, poţiuni este un substantiv feminin. El înseamnă “Nume generic dat medicamentelor lichide care se iau în doze mici, pe cale bucală.” Provine din cuvântul francez potion, ori latinescul potio, potionis. Actuala moţiune de cenzură a Noului PNL şi USR reprezintă decât un joc de imagine, din moment ce pretinşii liberali nu prezintă o alternativă la actuala guvernare. Şi nu orice alternativă, ci una credibilă. Aşa cum nu au fost capabili să aibă nici la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016! Manevra Noului PNL este, în mod cert, una de imagine şi se descalifică prin faptul că vocile puternice ale lor, precum Ludovic Orban şi Raluca Turcan, afirmă că vor mai întâi să vadă Guvernul Tudose căzut, iar discuţiile pentru o alternativă viabilă să aibă loc ulterior. “Dacă vrei să pici Guvernul, mai întâi stabileşti care este obiectivul şi ce îi revine fiecărui partid. Cum îi convingi? Rişti să te trezeşti cu Cioloş, aşa cum s-a mai întâmplat, care vine cu lista personală. Pentru ce ar pleca de exemplu UDMR de la guvernare, care acum are un acord cu PSD? Are poziţii în deconcentrate, la nivel local. Independenţii, minorităţile de ce ar vrea să pice Guvernul, dacă nu le oferi o formulă guvernamentală posibilă?”, a afirmat cu temei jurnalistul Val Vâlcu. Nu doar pare, ci chiar este o dovadă de imaturitate politică să îşi dorească picarea guvernului, doar ca să-l vadă picat. Este mai degrabă un gest tipic USR-ului, nu şi Noului PNL. De la care există pretenţii.  Lansarea într-o astfel de aventură fără negocieri, fără nimic stabilit, este o mare greşeală. Pe de altă parte, e la mintea cocoşului că Noul PNL nu poate merge la Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, cu propunerea Ludovic Orban prim-ministru, din moment ce liderul pretins liberal nu şi-a rezolvat definitiv problemele în justiţie. În asemenea condiţii, totul ar putea culmina cu o criză guvernamentală, fără ca pretinşii liberali să aibă soluţii pentru rezolvarea ei. Nici Iohannis, nici Uniunea Europeană şi nici partenerul strategic Statele Unite ale Americii nu-şi doresc o instabilitate pe flancul estic al NATO! O logică simplă şi o aritmetică parlamentară elementară ne arată că Moţiunea de cenzură iniţiată de Noul PNL şi USR are şanse minime de izbândă, în condiţiile în care coaliţia de guvernare PSD-ALDE are 243 de parlamentari, cu zece mai mulţi decât minimul necesar pentru debarcarea Cabinetului Tudose – 233. Pentru ca Moţiunea de cenzură să treacă sau măcar să aibă o minimă şansă de reuşită, pretinşii liberali ar trebui să atragă parlamentari din PSD şi ALDE. Un demers iluzoriu, cu şanse minime de a izbuti.
ION PREDOŞANU

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



1 comentariu in “Ca la noi, la nimeni – Noul PNL insistă, deşi nu-i pregătit  de guvernare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL