Ca la noi, la nimeni / Preşedintele Iohannis rescrie Istoria!?

374

Vehemenţa cu care preşedintele Klaus Iohannis vrea să aibă totdeauna dreptate îngrijorează. Se spune că apele liniştite, fie ele şi tulburi, sunt adânci. Omul cu pricina nu scapă nici un prilej de a ieşi în faţă. Fie acasă, fie peste hotare. Chit că nu totdeauna îi iese pasienţa.
Primului ministru i-a cerut demisia încă de pe 5 iunie, zi în care Victor Ponta trecuse pe la DNA, apoi fusese chemat la Palatul Cotroceni spre a i se comunica doleanţa aceluia care-şi doreşte să aibă „Guvernul meu”. În aceeaşi zi fatidică pentru el, după abuzul comis, cererea domniei sale nefiind prevăzută în constituţie, Noul PNL – în fapt, dominat de vechiul PDL – a depus deloc întâmplător o Moţiune de cenzură. Picată. Întrucât vicepremierul Gabriel Oprea nu acceptase s-o voteze. Pricină pentru care i se caută nod în papură, exploatându-se incidentul tragic cu poliţistul Bogdan Gigină.
Ministrul de Interne Gabriel Oprea, chemat la Palatul Cotroceni, a fost sfătuit să demisioneze. Ceea ce acesta nu doreşte, afirmând că este nevinovat. În realitate, se vrea doborârea Guvernului Ponta prin acest rudimentar tertip. Ce nu are nicio legătură cu democraţia!
*
Luaţi cu tristul eveniment, dar şi că accentuarea războiului între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria, am scăpat din vedere stupiditatea petrecută de Ziua Armatei Române. La Arad.
Din istorie, ştiam că, la 25 octombrie 1944, s-a cucerit şi deci eliberat oraşul Carei. Tot din istorie, dacă ne mai putem baza pe ea, cunoaştem că eliberarea au cucerit-o armatele alcătuite din români. Dar, dacă nu-i aşa? Să fi fost US Army?
Totuşi, după 71 de ani, la Arad, s-a celebrat Ziua Armatei Române. Începem cu festivităţile de la Arad, întrucât acolo s-a aflat preşedintele României, Klaus Iohannis. Culmea este că nu se ştie exact ce armată a fost sărbătorită, căci grosul trupelor erau ale României şi Imnul cu care a debutat ceremonialul era al Statelor Unite ale Americii. Chestia asta i-a plăcut de minune numitului Klaus Werner Iohannis, care zâmbea. Românii – militari şi civili – cu Imnul lor s-au aflat mai la urmă!!!
Măi să fie. Probabil nu românii, ci americanii i-au gonit pe unguri în ’44! La Arad, avea şi SUA o companie prezentă, iar un plutonier găsea că ăsta-i motivul pentru care s-au inversat Imnurile.
Oare preşedintelui Klaus Iohannis nu-i păsa că veteranii de război, atâţia câţi mai sunt, s-au simţit umiliţi? Ei, şi ce dacă. Nu-i pentru prima dată. Chit că la depunerea Jurământului promisese că va fi un preşedinte al tuturor românilor. Ba chiar unul imparţial. Un moderator între partidele politice şi nu un lider al PNL!
Cu mai puţin fast, la Carei, veteranii de război aveau o manifestare a lor. Tot de Ziua Armatei Române, la care ministrul Apărării, Mircea Duşa, era înconjurat de mai mulţi veterani de război. Măcar acolo, la Carei, s-a intonat Imnul României.
Ceremonia de la Arad, girată de însuşi preşedintele Klaus Iohannis, pare a fi o încercare de a rescrie istoria. Una fără nicio logică, dar crasă şi pe voia Marelui Licurici. La care se închină şi preşedintele de acum. Nu doar fostul, adică Traian Băsescu-Devesel.
Ion Predoşanu
P.S. Gurile rele susţin că primul ministru, Victor Ponta, fără voia lui, i-ar ţine cald scaunul de premier naşului său, George Cristian Maior. Cel aflat, temporar, Ambasador în SUA. Adică, la Marele Licurici.(Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here