Niciodată toamna nu fu mai frumoasă ca acum. Nici recoltele nu fură rele, mai ales cele de grâu, fructe şi, mai ales, de struguri. Mustul s-a dus, vinul e fiert demult. Haideţi să nu fim aşa de pesimişti, vă rog, şi în ceea ce priveşte evoluţia politichiei centrale şi locale. Uşor-uşor, situaţiile nu prea roz se vor decanta, sper, şi vom avea şansa revenirii la normalitate.
Cred că nu există motive suficiente pentru a fi acuzat că iau apărarea Guvernului Ponta în tot şi în toate. Totuşi, măcar în mică parte – atâta cât s-a putut – primul ministru Victor Ponta şi membrii cabinetului său au făcut ceva şi există premise a crede că se vor ţine de cuvânt. Din nefericire, cei mai mulţi par a fi dezamăgiţi de clasa politică. Eu însumi am prieteni ce încă-l mai susţin pe acela ce se dă drept “Şeful statului”, chit că în actuala Constituţie se vorbeşte despre un preşedinte al Româniai. Cu puteri semiprezidenţiale.
Omul din capul trebii – adică, actualul locatar ilegal al Palatului din Dealul Cotrocenilor încă place unora. Repet, din păcate. Numai că vina nu-i doar a dumisale, ci şi a acelora care l-au votat în 2004 şi în 2009! Să presupunem că s-a furat, aşa cum imediat după turul unu din 12 decembrie 2004, el însuşi trâmbiţa. Nu s-a făcut nicio anchetă. Semn că Alianţa DA, de pe atunci, a furat mai mult decât oastea Domnului Adrian Năstase.
M-am uitat la o emisiune tembelizatoare în care un pretins analist politic afirma că alegătorii de acum sunt informaţi. Tare mi-e teamă că lucrurile nu stau deloc aşa. Iar alegătorii sunt atâta de prostiţi – în continuare – încât la o adică devin propriile victime. Democraţia fiind, nu-i aşa, cea mai dură dictatură.
Un cronicar moldovean, probabil Grigore Ureche dacă nu mă-nşel, afirma despre poporenii locuitori ai Moldovei că sunt “proşti, dar mulţi!” Acum, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar o cât de mică părticică de vină în componenţa actuală a Parlamentului României şi, bineînţeles, în alegerea preşedintelui României ne revine fiecăruia. Aud, foarte adesea, ambiţia sau încăpăţânarea multora dintre alegători de a nu se mai prezenta la niciun fel de alegeri. Fie ele europarlamentare, prezidenţiale – ambele în anul 2014 – şi abia în 2016 alegerile viitoare pentru reînoirea aleşilor neamului. Adică, parlamentarii.
Din informaţiile mele – ca fost turist în Grecia şi cititor de site-uri – atât Grecia, precum şi Danemarca au legi aspre şi amenzi usturătoare pentru aceia care nu se prezintă la urne.
Bolnav de optimism, trag nădejde că lumea se va mai deştepta, că România are un potenţial de inteligenţă extraordinar şi încă mai are un viitor acceptabil. Chiar şi în concertul ţărilor membre ale Uniunii Europene, 28 la număr, unde rolul Parlamentului European îl depăşeşte – foarte adesea – pe acela al Parlamentului statului respectiv. În cazul nostru, bineînţeles, România.
N. ROŞCA
