Despre regionalizarea inerentă, impusă de fapt de Uniunea Europeană, dar şi de mersul vremurilor, de realitatea din jurul nostru se vorbeşte cam demultişor. Încât ajunsese un fel de poveste de adormit copiii şi, de regulă, din patru în patru ani, alegătorii! Frâna regionalizării au impus-o partidele parlamentare şi cel mai insistent a fost segmentul UDMR-ist, căruia i-au făcut pe plac ba PDL-ul, ba PSD-ul şi, uneori chiar vechiul PNL. Cel mai mult s-au bătut în jurul numărului de euroregiuni şi aici, evident, un rol nefast i-a aparţinut tot UDMR-ului, care nu era de acord cu numărul de euroregiuni şi, cu deosebire, cu configuraţia acestora. S-a tras de timp enorm, la un moment dat existând pericolul creării în interiorul României suverane –, conform Constituţiei, unde e un articol special ce nu-i convine sub nicio formă uniunii cică democrate a maghiarilor din România. O uniune care a făcut parte din mai toate guvernările, deşi explicit nu e un partid politic. La recenta Adunare Generală a Asociaţiei Comunelor din România, la care-a fost prezent primul ministru Dacian Cioloş – tehnocratul din fruntea Cabinetului cu acelaşi nume – domnia sa a declarat că „ia în calcul ideea de regionalizare.” Ba mai mult, Şeful Executivului a vorbit despre înfiinţarea a opt regiuni şi eliminarea actualelor Consilii Judeţene. Unele producătoare de „baroni locali”, bugetofage şi fără un conţinut explicit al obiectului muncii.
Premierul a oferit şi argumente, printre marile probleme cu care se confruntă Administraţia Publică Locală din România. Cea mai evidentă, vizibilă de la o poştă, este desigur „fragmentarea administraţiei publice locale, în special în mediul rural. Dar şi la nivel regional; probleme serioase de coordonare şi integrare a diferitelor programe de dezvoltare, finanţate din fonduri naţionale sau europene, la toate nivelurile: local, judeţean, naţional; problema resurselor financiare pe care le are la dispoziţie administraţia publică locală: venituri proprii reduse – multe autorităţi locale se bazează aproape exclusiv pe diferite tipuri de transferuri”.
Cu mai mulţi ani în urmă, bunul meu amic Teodor Dădălău a invitat în Gorj (la Târgu-Jiu şi la Hobiţa, comuna Peştişani) pe un primar al unei comunităţi din Franţa – Rouen. După mintea şi aprecierea noastră, gândeam că aşezarea Rouen este una urbană. Mare mi-a fost mirarea când am aflat că, de fapt, invitatul lui Teodor Dădălău este, în acelaşi timp, primarul aşezării Rouen, care asamblează mai multe aşezări rurale, dar şi Consilier regional al Normandiei, dacă nu mă înşeală memoria. Primarul francez respectiv, despre care am scris în Gorjeanul cu ani în urmă, sosise cu soţia şi cu cele două fete ale domniei sale, să vadă locul de unde-a pornit să cucerească lumea părintele sculpturii moderne universale – românul Constantin Brâncuşi, român în acte din anul 1904 până când statul român i-a refuzat intenţia de a dona patriei sale, fie ea şi devenită comunistă, întreg Atelierul său din Paris, Impasse Ronsine nr. 11, actualul Centrul Georges Pompidou.
Şi dacă nici Dacian Cioloş nu cunoaşte organizarea administrativă a Franţei, ştiind că soţia sa este franţuzoaică, iar domnia sa a lucrat în vacanţele studenţeşti din România chiar la ferme din Franţa, unde-am înţeles că şi-a susţinut şi un masterat în domeniul Agriculturii, atunci noi ceilalţi nu ştim chiar nimic. Printre soluţiile amintite de primul ministru Dacian Cioloş la spinoasa problemă a fragmentării administraţiei locale, ei bine, se numără şi comasarea unor localităţi. După exemplul cunoscut de mine, cel din jurul aşezării Rouen. Pe această temă, româno-francezul Dacian Cioloş dixit: „Avem multe unităţi administrativ-teritoriale sărace, cu populaţie foarte redusă, cu cheltuieli de funcţionare mari, fără resurse şi care nu pot oferi populaţiei decât servicii publice de o calitate scăzută şi cu costuri foarte mari.(…) Consiliile judeţene îşi urmăresc în general strict funcţiile şi interesele teritoriale, sunt unităţi administrativ-teritoriale prea mici pentru a impulsiona decisiv dezvoltarea economică într-o anumită zonă. Consiliile de dezvoltare regională, la rândul lor, nu reuşesc să îşi îndeplinească menirea pentru care au fost create, în aceste condiţii de abordare teritorială fragmentară. În al doilea rând, avem probleme serioase de coordonare şi integrare a diverselor programe de dezvoltare finanţate din fonduri europene, la toate nivelurile: local, judeţean, regional sau naţional”. Şi, la final, să vă dau două exemple din Gorj. Primul – oraşul Tismana, creat nepotrivit pentru că aşa a vrut preşedintele Consiliului Judeţean din acea vreme, Nicolae Mischie, nu oferă serviciile unui adevărat oraş, ci doar taxele şi impozitele sunt mari, ca la oraş. Al doilea, Primăria comunei Peştişani – renumită pentru inerţia sa – a făcut un proiect de finanţare cu bani europeni a ruşinosului drum dintre Peştişani şi Casa Muzeu „Constantin Brâncuşi” Hobiţa. Drum peticit şi în preajma Zilei Naţionale Brâncuşi. Iar proiectul european zace (după cum mi-a declarat Şeful din Primăria Peştişani al relaţiilor cu Uniunea Europeană – Nicolae Nicolcioiu, fost viceprimar) prin sertarele Consiliului Euroregiunii Sud-Vest Oltenia.
Culmea, cei care ţin de scaune sunt preşedinţii Consiliilor Judeţene, mulţi dintre ei vicepreşedinţi ai partidelor parlamentare care blochează regionalizarea ţării. Şi aici nu-i vorba doar de UDMR, ci şi de cele două mari: PSD şi PNL!!! Cam neclară este data de când vor disparea Consiliile Judeţene şi vor aparea, de-adevăratelea, euroregiunile. Un fel de căruţa înaintea cailor este. Dar cineva trebuie să taie acest „nod gordian”. Precum în istorie Alexandru Macedon!
ION PREDOŞANU
