Ca la noi, la nimeni – Riscurile deciziilor NATO, mai mici ca riscurile votului Brexit!

293

Sfârşitul săptămânii trecute, cu summit-ul NATO la Varşovia, exact acolo unde se crease defunctul Tratat de la Varşovia de către Uniunea Sovietică şi sateliţii ei din Europa centrală şi de Est ne-a adus decizii cruciale ale celor 28 de ţări membre NATO. Contrar previziunilor sumbre ale unui Pinocchio ce se dă mare analist geopolitic, după ce i-a adus României 10 ani răi!
Cea mai importantă hotărâre este aceea că NATO suplimentează prezenţa militară în Europa de Est, inclusiv în România. Şi că Alianţa va prelua controlul asupra sistemului antirachetă, probabil imediat după ce şi scutul antirachetă din Polinia va deveni funcţional, prin 2018! La noi, Deveselu a aparţinut URSS până în momentul în care-am scăpat de trupele sovietice aflate pe teritoriul României. Acolo a fost apoi o unitate de aviaţie a Armatei Române, iar acum aparţine SUA. La fel ca şi Aeroportul internaţional „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa.
Cum s-ar spune, peste doi ani va fi preluat de NATO. În care, din nefericire tot Statele Unite ale Americii sunt vioara întâi. Secretarul general al NATO, Jens Stoltemberg, a afirmat că: „O brigadă românească va fi transformată într-una multinaţională, sub comanda României.” Sper foarte mult în anunţul domniei sale care ne mai linişteşte: Suntem uniţi în faţa Rusiei. Care Rusie nu s-a arătat alarmată de deciziile NATO, ba aş zice dimpotrivă. Mai ales că, imediat după summit-ul NATO de la Varşovia, va urma o întâlnire la nivel înalt între SUA şi Rusia!
*
Mai puţină linişte ne oferă, din păcate, cursul politicii interne a Marii Britanii, după Brexit. Şi aici, deocamdată, sunt două chestiuni care ne vor face să suferim. Una la mână, pretenţiile preşedintelui Klaus Werner Iohannis cum că ar fi primit asigurări din partea premierului David Cameron cu privire la soarta românilor pe piaţa muncii din Marea Britanie sunt pure speculaţii. Ca să nu le spun de-a dreptul minciuni gogonate. Nici măcar nu cred că Iohannis şi Cameron au discutat! Al doilea fapt este acela că, prin scăderea lirei sterline la bursă, exportatorii români pe piaţa Marii Britanii pierd zilnic peste 1,5 milioane de lire sterline.
Ca să nu mai amintesc de postura în care se află premierul Marii Britanii, David Cameron, care-şi amână demisia până după Congresul Partidului Conservator din luna septembrie. Perioadă în care nu vrea să negocieze ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, lăsând toată responsabilitatea pe umerii viitorului premier. Chiar Cameron a declarat: „Brexit înseamnă controlul asupra circulaţiei forţei de muncă”. Cu siguranţă, aproape demisionarul premier Cameron nu ar fi făcut o promisiune iluzorie preşedintelui Iohannis şi că „românii nu vor avea de suferit în Marea Britanie”. Ba bine că nu, reacţiile xenofobe nu au întârziat, principalii vinovaţi fiind românii!!!
Cât îi priveşte pe principalii doi candidaţi la fotoliul de preşedinte al Partidului Conservator şi implicit la funcţia de premier sunt de fapt, două femei ce se visează a fi întruchiparea celei numite „Doamna de Fier”, regretata Margareth Thacher. Iar actuale candidate la funcţia de premier promit să trateze mai dur imigraţia; atât ministrul de Interne, Theresa May, cât şi ministrul Energiei, Andreea Leadson. Ambele se angajează să restricţioneze forţa de muncă şi libera circulaţie a cetăţenilor din Uniunea Europeană.
O singură întrebare s-ar impune: „Despre ce vorbiţi, domnule preşedinte Klaus Werner Iohannis?”
Urmată, totuşi, de o alta „Dumneavoastră, ale cui interese le apăraţi?”, care derivă din minciunica pe care ne-aţi servit-o ca o înţelegere cu premierul în funcţie, David Cameron. Ori v-aţi luat după somnorosul de Ambasador al României la Londra, Dan Mihalache?
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here