Editorial

Ca la noi, la nimeni – Şarlatanii şi printre preoţi!

 | 02 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

În toţi aceşti 25 de ani ai democraţiei noastre pretinsă originală, Biserica s-a bucurat de cea mai mare încredere din partea populaţiei în toate sondajele de opinie. Şi, la noi, în România majoritar ortodoxă, cultele sunt susţinute financiar de stat. Ba chiar fără noimă, dacă ne gândim că în Germania Martorii lui Yehova sunt consideraţi o sectă periculoasă şi se află înafara legii. Pe când aici, cei de la Bucureşti îi consideră un cult oficial!!!

Semnatura eletronica CertDigital

Mai zilele trecute, televiziunile au răspândit o veste cumplită. Preotul bucureştean Emil Mihai Bota, după cum se da şarlatanul, sfinţise casa lui Adrian Daminescu, participa la înmormântări prin cimitire şi fusese inclusiv la înmormântarea regretatei soliste de muzică uşoară Laura Stoica, în luna martie 2006. Dezvăluirile le-a făcut emisiunea „La Măruţă”, realizată de gorjeanul nostru Cătălin Măruţă, într-o ediţie anchetă bine documentată. Chit că emisiunea „La Măruţă” trece una de divertisment.
Şi, totuşi, cu asemenea specimene de fiinţe precum pretinsul preot nu-i de glumit. Trebuie luate măsuri severe. Un amic al şarlatanului s-a prezentat în platou şi-i lua apărarea, aruncând pisica în curtea Bisericii Ortodoxe Române. Simplul fapt că individul umbla în straie preoţeşti, iar prin 2002 cică ar fi făcut un Memoriu la Prea fericitul Părinte Patriarh Teoctist, cel chemat între timp la Domnul, iar că la acel memoriu nu i s-a răspuns nici până astăzi nu-i dă dreptul şarlatanului să practice preoţia.
Deşi nu are nici măcar studii teologice la vreo facultate de teologie sau măcar la vreun Seminar teologic.
Punctul de vedere al Purtătorului de cuvânt al Patriarhiei era clar. Omul nu are voie să se dea drept preot, cu atât mai mult cu cât nu are studii de specialitate şi deci nici nu avea cum să fie hirotonisit. Numai că Biserica Ortodoxă Română are alte treburi mai serioase cu care se ocupă. Iar indivizii de teapa şarlatanului respectiv fac furt nu doar intelectual, ci şi bănesc.
Chestiuni care sunt de competenţa organelor de ordine şi a Justiţiei din România. Mult prea ocupată de pedepsirea unor oameni nevinovaţi precum gălăţeanca Mariana Rarinca, deţinută o lună de zile în beciul Poliţiei Bucureşti, apoi cinci luni la Penitenciarul Târgşor din vina Liviei Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care-a făcut un denunţ de şantaj, abuz preluat şui de DNA. Între timp, doi judecători de la Curtea de Apel Bucureşti au pus-o pe drept în libertate pe Mariana Rarinca, dar abuziva DNA face recurs şi eforturi s-o bage pe nevinovată din nou la zdup!
Şarpelui când nu-i este bine iese la drumul mare, zicea Domnul Tudor cel din Vladimirii Gorjului.
Aşa-i şi cu şarlatanii din straiele preoţeşti, cu cei din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ori cei din DNA. Mă rog, şarlatani au mai ajuns şi prin funcţii politice.
Cam astea sunt probleme pe care se impune a le rezolva preşedintele Klaus Iohannis, fost liberal şi care-ar trebui să se bată pentru apărarea drepturilor omului, adică ale cetăţeanului. Nodurile în papură cu Codul Silvic ori Legea votului prin corespondenţă sunt treburi ale Parlamentului nici ale preşedintelui României şi nici ale Guvernului!
ION PREDOŞANU

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL