Am convingerea că nu-i chiar în regulă să punem pe seama turcilor – de pe vremea Imperiului Otoman – apucătura unora dintre conaţionalii noştri spre furt. De furat se fură pe toate meleagurile lumii. În statele civilizate şi cu un ridicat nivel de trai, dar şi în acele ţări unde sărăcia e lucie sau tinde spre o viaţă neagră, de supravieţuire.
Ce-i drept, în cei 50 de ani de comunism, oamenii aveau locuri de muncă. Mai bine sau mai prost plătite. Nu muncea decât acela care nu vrea. Cu toate că şi pe aceia îi lua miliţia de pe străzi sau de pe unde-şi pierdeau timpul şi-i obliga să muncească. Au venit vremurile de după decembrie ’89, industria a fost falimentată cu interes, iar agricultura de stat ori cooperatistă desfiinţată. Şi dacă mai înainte se fura de la locul de muncă – din proprietatea tuturor şi a nimănui -, existând obiceiul ca şefii să închidă ochii, din anii ’90 încoace s-a furat şi cu amănuntul dar şi angro! În ce situaţie ne aflăm acum? Una jalnică. Cei care-au mai apucat să-şi păstreze un loc de muncă se mai descurcă şi ei, cât de cât. Cei mai mulţi au luat calea străinătăţii – fără a le fi uşor cu limba, alte legi şi cu dorul de acasă – spre a câştiga un ban cinstit din care să-şi întreţină familia. Ba chiar să-şi încropească un rost – case ca lumea, maşini -, ba chiar propria afacere. Deşi mediul de afaceri românesc nu e prielnic micilor înztreprinzători. Iar legislaţia fiscală se schimbă aşa de des, încât cunosc oameni ce trebăluiesc pe afară şi – la supărare –se pripesc şi afirmă că nu se mai întorc acasă în vevi. Firesc, au spus-o la nervi, şi uită repede. Păcatul că marile furturi s-au făcut din avuţia naţională. Cu complicitatea autorităţilor. De către români neaoşi sau de către firme multinaţionale. Ca să reiau iar un aforism al marelui istoric şi politician român Nicolae Iorga: „Prosperitatea e un furt? Cea nespornică, da”. A se vedea cazul ilustru al lui George Copos. Şi nu este singurul exemplu.În această perioadă tulbure, ţiganii au plecat şi ei peste hotare. Unde fac ce ştiu – fură. Făcând de ocară numele de român, prin acea nefericită denumire acceptată. Cică oricare dintre ei ar fi „rom”. La sate, mai anţărţ, ţiganii locuiau la marginea aşezărilor rurale. Au cumpărat case pe nimic şi acum sunt printre săteni. Şi-au încropit rosturi ca lumea, cu mobilă de lux şi diverse produse electronice. Mai noaptea trecută s-au întors la ei acasă o familie de ţigani, ce-şi spun impropriu romi. Ei bine, prin uşa din spate, intraseră hoţii şi i-au uşurat de toate produsele electronice de ultimă generaţie. Anghel se numeşte familia prădată, iar autorii furtului rămân multă vreme necunoscuţi. Cu toate că, bănuiesc, aceia care i-au lăsat lefteri de electronice nu pot fi decât de-ai lor. Care le trecuseră pragul casei, ştiind şi pe unde se pătrunde şi ce au de luat. Produse electronice cu vânzare extrem de rapidă.
Cum să mai fure oamenii cai şi cazane de ţuică, din moment ce nu obţin mare lucru din înstrăinarea acestora. Va veni vremea dinaintea Crăciunului. Nu-i exclus ca atunci să se caute şi porcii. Impropriu am zis să se caute. În fond se vor fura şi se vor vinde. Iată de ce poliţia – atâta câtă mai este – are şi va mai avea mult de furcă cu hoţii.
N. Roşca
