Ca la noi, la nimeni – Șefa DNA, susținută de Washington!

468

Cel mai controversat personaj al acestei perioade grele în România – Laura Codruța Kovesi -, premiată cândva cu o Diplomă de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, are o importantă susținere de peste ocean, care nu-i de ieri, de azi. Și precedentul Ambasador al Statelor Unite la București, Gitenstein, avea o influență mare în susținerea ei. Împotriva lui Mark H. Gitenstein, pentru implicarea sa în Dosarul FPP, a depus un denunț penal Ingrid Mocanu, fost vicepreședinte al ANRP, care scria: Din datele și informațiile disponibile la această dată apreciez că numitul Mark Henry Gitenstein s-a folosit de influența pe care o avea pe lângă factorii de decizie din România (Prim/ministru și Președinte) și a intervenit la aceștia pentru ca administrarea Fondului Proprietatea să fie încredințată către o societate americană – Franklin Templeton. Mass-media din România a publicat nenumărate articole care arătau interesul direct al lui Gitenstein pentru Fondul Proprietatea. Ce-a făcut DNA cu acest dosar? Exact ce a făcut cu “Dosarul Microsoft”, adică a găsit câțiva țapi ispășitori de pe la noi și atât. Mark H. Gitenstein și-a încheiat mandatul de ambasador în decembrie 2012, dar n-a plecat decât după Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, mai exact după ce a izbutit să impună păstrarea acestuia în funcția de președinte, în ciuda celor 7,4 milioane de voturi pentru demitere! Publicistul de investigații Ion Spânu susține, pe site-ul www.cotidianul.ro, că toate acestea, dar și multe altele, îl fac să creadă că susținerea deșănțată a Laurei Codruța Kovesi de către ambasadorul de azi al Statelor Unite ale Americii la București, Hans G. Klemm, are în spate nu recunoașterea vreunei competențe(nici n-ar avea cum, zice tot Ion Spânu, n.m. I.P.), ci faptul că a susținut interesele unor afaceri oneroase pe care americanii le-au derulat în România (nu trebuie uitat celebrul caz Bechtel!), călcând pe lege ca pe dude. “Ar putea oare cineva să înțeleagă cum este posibil ca tocmai Statele Unite ale Americii să ignore încălcarea gravă a drepturilor și libertăților cetățeanului de către procurorii DNA, iar ambasadorii s-o ridice în slăvi pe șefa acestei instituții? Și nu fac trimitere la tot ce a scris presa în ultimii ani, ci la acest raport oficial al ministrului Justiției, Tudorel Toader, în urma căruia a și cerut revocarea Codruței Kovesi! În loc să ia seamă ca poziție oficială, ambasadorul Hans G. Klemm îl trece în derizoriu și declară că o susține necondiționat pe Kovesi!”. Ca și cum i-ar fi suflat la ureche președintele Klaus Werner Iohannis.Ne mai pune pe gânduri și parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Ce-i drept, președintele Iohannis a fost primit cu mare fast la Casa Albă, unde-a susținut o conferință de presă comună cu președintele american Donald Trump, de care a fost numit My Friend. Numai că în loc să fie vorba de un prilej de mândrie patriotică, în realitate plătim 4 miliarde de dolari cotizația mărită la NATO, cumpărăm rachete Patriot și avioane F 16 la mâna a treia! Nu-i cam mult? Măcar Polonia și-a negociat prețul și a obținut ca mentenanța rachetelor Patriot să fie executată în Polonia. La noi, cu 2% din Buget pe an nu ne-a mai interesat vreo afacere în domeniul industriei de armament. Așa cum ni se promisese!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here