Editorial

Ca la noi, la nimeni – Seuca, satul care moare încet!?

 | 28 august 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Pe canicula de acum şi de care n-o să scăpăm prea curând am ales un subiect mai de vară. De vară şi nu numai, întrucât este valabil toate anotimpurile. Ba chiar şi pentru anii care vor veni. Cu veşti proaste pentru lumea satului românesc.
Să încep cu Seuca, sat aparţinător comunei Peştişani, ce are drumuri înguste şi întortocheate, cu dese alunecări de teren. Din pricina pământului argilos, care colorează sau mai bine zis tulbură şi puţina apă din fântâni.
Satul este îmbătrânit şi, cu mici excepţii, e locuit aproape numai de oameni de vârsta a treia. Prietenul meu, învăţătorul şi directorul fostei Şcoli primare din Seuca – nea Gicu, pe numele recunoscut de toată lumea, de fapt Eugeniu Brânzan în acte, bate la 80 de ani. Dacă nu cumva o fi şi trecut de această bornă.
Fost dascăl de ţară, prin mâinile căruia au trecut generaţii şi generaţii de învăţăcei, deplânge trista soartă a şcolii. Închisă de autorităţi din pricina lipsei de elevi, terenul fostei glorioase Şcoli primare a revenit unuia ce l-a revendicat şi are acum şi şcoala ferecată cu lacăte grele la poarta prin care nu mai trece nimeni. Nea Gicu – Eugeniu Brânzan susţine că, la vremea când s-a hotărât construcţia şcolii, autorităţile anilor ’50 ai secolului trecut, i-au dat actualului pretins proprietar de şcoală un teren în Hobiţa vecină, ca despăgubire. Cetăţeanul hapsân s-a judecat cu Primăria Peştişani pentru recuperarea terenului(pe care-a fost construită şcoala!), dar la procese Primăria nu s-a apărat cu vreun jurist(deşi are aşa ceva în stufoasa schemă cu salariaţi!) şi nici de vreun avocat.
Mă rog, puţinii elevi din Seuca sunt duşi cu microbuzul Primăriei Peştişani la şcolile din localitatea ce dă numele comunei. După 1990, nea Gicu Brânzan şi alţi amici ne spun că în Seuca nu s-a mai născut niciun copil. Satul Seuca, aflat la 9 kilometri de Peştişani, este de o frumuseţe rară, are un aspect arhaic şi-i aşezat, ca Roma, pe vreo nouă coline.
Mai am un foarte bun prieten, pe Simion Blendea, un năzdrăvan cu darul inovaţiei. De mic a fost mai altfel decât ceilalţi copii de vârsta lui. A robotit prin Bucureşti până la Marea Învălmăşeală din Decembrie 1989, capitală prin care şi-a rostuit şi cei trei copii, dintre care unul este plecat cu nevasta la muncă în Londra. Simion Blendea e încă în putere – are stupi, iepuri, solar pentru roşii şi alte legume, ba chiar şi un eleşteu. Rămas văduv prin dispariţia bunei şi blândei sale soţii ce la părăsit prematur, acum doi ani şi mai bine, anul acesta a făcut un parastas de doi ani. Şi tare s-a bucurat că i-a avut la masa parastasului pe primarul Cosmin Pigui şi pe viceprimarul Nicolae Nicolcioiu. De la care a aflat că Seuca va avea apă potabilă peste doi ani. Sceptic şi curios din fire, l-am întrebat de unde vor lua apa? Amicul meu credul, Simion Blendea, mi-a zis că din puţuri forate la mare adâncime. Ceea ce, teoretic, este posibil. Dar ce ne facem că practica ne omoară. Din gură, totul pare uşor. De unde se vor lua banii necesari pentru un sat pe cale de dispariţie rămâne o enigmă. Din moment ce nici centrul comunei – localitatea Peştişani – nu are apă potabilă. Iar apa menajeră vine odată, de două ori pe săptămână şi atunci fără presiune.
Nea Gheorghe Anghelescu, om în etate de 84 ani bătuţi pe muchie, şi-a cumpărat o casă în care locuieşte singur. Lângă el mai sunt multe case goale, adică nelocuite. Pe una au cumpărat-o doi oameni din Lupeni – soţ şi soţie – care vin doar vara ca într-un sat turistic.
Iar dacă satul n-ar fi fost electrificat pe când primar al comunei Peştişani era brădiceneanul Constantin Goga, Seuca ar fi arătat ca în evul mediu. Cu cai şi căruţe, boi cu care şi porci ce încă mai pasc liberi pe dealurile şi coclaurile din jur.
Ion PREDOŞANU

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL