Am ajuns într-o situaţie disperată, datorată vânzărilor de terenuri agricole ale României către aşa zişii investitori străini, lucru de care se fac vinovate toate guvernele de până acum, dar şi Parlamentul. O legislaţie permisivă, dublată de o sărăcie lucie a oamenilor din mediul rural le dă voie străinilor să acapareze suprafeţele agricole ale României mileniului trei.
Această stare de lucruri ne conduce la adâncirea procesului de sărăcire a naţiunii române, fiind fără cale de întoarcere. Cei care iau atitudine sunt apostrofaţi ca patrioţi, iar patriotismul e luat, mai nou, în derâdere. Şi treaba aceasta nu se întâmplă de azi, de ieri. Cu mulţi ani în urmă, îi luam un interviu profesorului universitar pensionar Raoul Şorban, Dumnezeu să-l odihnească-n pace, 2004 parcă, şi-mi declara că la acea vreme Ungaria deţinea patru milioane de hectare de pământ arabil nu doar în Transilvania, ci pe întreg cuprinsul ţării. Omul depăşise cu mai mulţi ani vârsta venerabilă a celor 90 de ani şi, fiind extrem de lucid, nu-şi ascundea nemulţumirea. Ca să nu spun chiar mâhnirea.
Guvernanţii noştri, dar şi parlamentarii ne aburesc că aşa-i în Uniunea Europeană. Deşi nu-i nimic adevărat. S-au dus la Bruxelles reprezentanţi ai fermierilor români şi au aflat adevărul: Comisia Europeană nu se amestecă în această problemă de interes naţional. Nu mai departe de noi, în Ungaria şi Polonia s-au adoptat legi extrem de restrictive şi – în urma unor proteste de amploare – fermierii din ţările respective şi-au apărat conaţionalii. Până şi Bulgaria, mai exact Parlamentul Bulgariei a prelungit interdicţia vânzării terenurilor agricole către străini până în anul 2020. Numai la noi, deşi mai multe asociaţii patronale ale fermierilor şi organizaţii nonguvernamentale i-au adresat o Scrisoare deschisă primului ministru Dacian Cioloş, nu se ia nicio măsură!
Este limpede că vânzarea terenurilor agricole străinilor e o problemă de siguranţă naţională. Un studiu efectuat în 2015 de către Transnational Institute pentru Parlamentul European ne demonstrează că în România nu există informaţii statistice oficiale cu privire la numărul străinilor care deţin terenuri agricole, dar conform datelor din diverse surse, în prezent, 10% din suprafaţa agricolă este deţinută de investitori dinafara Uniunii Europene, iar până la 30% e în posesia investitorilor din UE. La aceasta se mai adaugă multe milioane de hectare cu păduri aflate în proprietatea străinilor. Prin comparaţie cu alte ţări din fostul lagăr socialist şi cu Ţările Baltice, în Slovacia cetăţenii străini deţin numai 1%, în Republica Cehă 2,1%, în Lituania 0,5% din total, doar în Letonia 2%. La noi, deţin terenuri arabi, chinezi, italieni, israelieni, până şi o Bancă din Olanda, investitori din Ungaria şi cine mai ştie de pe unde. Banca din Olanda nu are ca obiect de activitate agricultura şi a dat pământul în arendă. Adică, românii au devenit slugi pe fostele lor pământuri. Producţia agricolă este acum a aşa-zişilor investitori străini, iar România cumpără la preţuri mari produse agricole, dar şi produse ale industriei alimentare. Se spune că între cele două războaie mondiale Regatul României ajunsese grânarul Europei. Indiferent dacă a fost aşa sau nu, acum un lucru e sigur: am devenit mari importatori de grâu şi porumb, de făină şi carne de porc sau de vită.
Bogăţiile subsolului le-am vândut aproape pe nimic, rămânându-ne numai sarea, iar redevenţele pentru ţiţei sunt extrem de mici. Singurele bogăţii naturale mai rămăseseră suprafeţele agricole arabile şi pădurile. Dacă nu se schimbă nimic în domeniul legislaţiei le vom pierde şi pe acestea!
Dacă până şi Bulgaria a spus nu vânzării de pământuri către cetăţenii străini, ne întrebăm, firesc, ce face România. Care mai are ghinionul să fie şi prost guvernată. Ce să facă? Permite pe mai departe jaful! Ca un act de prostie obedientă total gratuită sau ca o trădare naţională, printre atâtea altele!
ION PREDOŞANU
