Editorial

Ca la noi, la nimeni – Teroare şi incertitudini, fără terorism!

21 decembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  431 vizualizari

Situaţia politică internă pare a fi intrat într-o normalitate, firească am zice. Criza politică aparentă de după alegerile parlamentare ajunsese aproape de paroxism şi niţică teroare. Într-o vreme tulbure nu numai pentru ţara noastră, ci şi cu instabilitate şi atacuri teroriste în Europa.
Opinia publică nu mai avea răbdare, punându-şi întrebarea cine va guverna ţara. S-au încercat subterfugii, pe căi nu prea ortodoxe, cu momirea preşedintelui ALDE spre o nouă alianţă majoritară. Diferită de aceea creată în urma votului popular. Numai că, spre cinstea şi onoarea lui, Preşedintele Senatului şi al ALDE – Călin Popescu Tăriceanu – a dovedit că are coloană vertebrală. Aşa cum declarase înaintea alegerilor parlamentare şi repetase inclusiv după finalizarea acestora, nu s-a dezis de promisiunea participării la guvernare alături de PSD.
Conform datelor stabilite de Preşedintele României, ieri s-au reunit cele două camere ale Parlamentului: Camera Deputaţilor şi Senatul. Separat şi-au validat aleşii, apoi s-a trecut la constituirea grupurilor parlamentare. E la mintea cocoşului, nu şi la a preşedintelui interimar al Noului PNL, Raluca Turcan, că a fost validat şi mandatul de deputat al liderului social-democraţilor, Liviu Dragnea. Care nu a fost condamnat doi ani cu suspendare pentru o presupusă fraudă electorală, ci pentru cu totul altceva. O invenţie cu iz politic, fiind cel ales pentru condamnare. Aşa cum puteau s-o păţească şi alţii din fostul USL!
Este foarte posibil ca neanunţarea propunerii de posibil viitor prim-ministru de către PSD nici înaintea alegerilor parlamentare şi nici după să fi fost decisă de cei doi consilieri de campanie israelieni, pe care i-a avut Liviu Dragnea. În fond, social-democraţii au mizat pe un program de guvernare cu măsuri clare şi termene precise. Iar măsurile sunt realmente în favoarea cetăţeanului. Acei cetăţeni nemulţumiţi de harababura din vremea Guvernului Cioloş. Care guvern n-a dispărut în neant, de acolo de unde-a venit, dar nici mult nu mai are. S-au făcut multe presupuneri privind persoana care va conduce guvernul PSD-ALDE, dar nu are rost să le repetăm şi să ne dăm cu presupusul. Mai ales că astăzi, la ora 11,00, PSD şi ALDE vor merge împreună cu propunerea comună pentru ca Preşedintele României să aibă posibilitatea de a-l desemna. Mult prea întrebat despre cine va fi cel propus, preşedintele PSD – Liviu Dragnea – s-a mulţumit să spună, cu zâmbetul pe buze, că va fi un membru cu carnet, nu de azi de ieri, al PSD. Ceea ce exclude numele celui mai vehiculat personaj al zilei de marţi – Florin Georgescu. Am mai priceput că va fi o propunere de nerefuzat. Una care să respecte criteriile impuse de Preşedintele României.
Dorinţa cea mai arzătoare a liderului PSD, Liviu Dragnea, este ca până la 15 ianuarie să avem guvern şi Buget pentru anul 2017. „Orice conflict nu face bine nimănui”, a mai argumentat Liviu Dragnea. Ceea ce înseamnă că propunerea va fi alta decât persoana domniei sale.
Deie bunul Dumnezeu ca liniştea să se aştearnă peste năpăstuita ţară România şi, cât mai curând, noul guvern să lucreze din plin. Pentru ţară şi mai ales în folosul cetăţenilor ei. Ne-am săturat de incertitudini şi de teroarea cel puţin aparentă, ca o dihonie, ce-i cuprinsese pe cei mai mulţi. Nu de alta, dar avem nevoie de construcţie solidă şi de pace-n suflete. Doar vin sărbătorile Crăciunului şi ale sfârşitului de an 2106!
Ion PREDOŞANU

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL