Ca la noi, la nimeni – Tudorel Toader nu se va face de râs!

485

Nu știu cum se face, dar ora la care ministrul Justiției, Tudorel Toader, ora 18,00, în Sala de Consiliu a Ministerului, nu ne permite să facem comentarii asupra poziției pe care acesta o va exprima în legătură cu managementul la DNA. Și dacă va cere sau nu președintelui României, Klaus Werner Iohannis, demiterea Procurorului șef al DNA. Oricum, președintele Klaus Werner Iohannis se antepronunțase și spunea că, deocamdată, nu vede motive reale de recuzare a Laurei Codruța Kovesi. Lunea trecută, la Palatul Cotroceni s-a sărbătorit promoția din acest an a Institutului Național al Magistraturii, ocazie cu care președintele Iohannis s-a întâlnit cu ministrul Justiției. Și nu numai cu acesta, Procurorul General al României, Augustin Lazăr, sosise cu o oră mai devreme. De ce? Eventual pentru ceva aranjamente de culise. Șeful peste Ministerul Public, Augustin Lazăr, își dă cu părerea și atunci când nu este întrebat. Așa, de pildă, el susține că nu sunt motive pentru demiterea Laurei Codruța Kovesi. În plus, Augustin Lazăr mai crede că Șefa DNA trebuie să-și evalueze singură activitatea. Asta nu avea cum să iasă din scăfârlia lui Augustin Lazăr, ci poate fi o idee a președintelui României sau chiar a vreunui consilier prezidențial mai destupat la cap al lui Herr Iohannis! Nu mă îndoiesc de faptul că ministrul Justiției, Tudorel Toader, va face o analiză profesională fără cusur a managementului DNA. Păcatul cel mare este acela că a mai făcut, parcă vara trecută, sau cumva acum un an, o analiză perfectă. După care, același sobru Tudorel Toader a spus că nu-i oportună luarea unor măsuri. Întrebat, miercuri seara, ce pretenție are de la ministrul Justiției, Tudorel Toader, Liviu Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților, a dat un răspuns ciudat: “Să nu se facă de râs!” Nu am niciun dubiu că profesorul Tudorel Toader nu se va face de râs. Deși, ne-am obișnuit cu un stadiu ridicat al profesionalismului domniei sale și chiar cerem mai mult! Este cazul să se treacă la măsuri mai radicale în domeniul Justiției, unde se cam bate pasul pe loc.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here