Ca la noi, la nimeni – Vechi, dar de-ale rele !

264

Şi ieri a fost o sfântă zi de duminică. Adică o zi cu slujbă bisericească în fiecare parohie. La un moment dat, nea Matei, fost cântăreţ bisericesc plătit al Parohiei Peştişani ieşise de la Biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe”, unde cântă gratis. Adică din credinţă şi din pasiune pentru cântările sfinte.

Un consătean îl întreabă ce noutăţi mai are. „Toate-s vechi, dar rele!”, a fost răspunsul lapidar al lui nea Matei. Culmea este că acest răspuns nu se referă numai la cele care i se-ntâmplă cântăreţului bisericesc nea Matei. El poate să aibă şi o mare forţă de generalizare. La nivelul comunităţii, în speţă al comunei, judeţului şi chiar al ţării. Şi cum n-ar fi aşa, când nu se schimbă nimic la nivelul autorităţilor amintite mai sus? Îmi aduc bine aminte cum, cu vreo patru-cinci ani în urmă, au purces la o primărie reprezentanţii Camerei de Conturi Gorj. Ce-au găsit? Nereguli numai bune pentru câteva dosare din alea penale. N-a trecut mult, dar tot nişte ani, şi primarul fu arestat. Şi, ca la noi la nimeni! Arestat, eliberat şi, tot ce-i posibil, prin primăvara viitoare şi-ar putea relua postul.
În fond, s-a schimbat ceva? Justiţia-i la fel. Cât despre procurori, nu cred să avem vreo şansă ca ei să se schimbe, ca metehne mă refer, chiar şi după ce la anul vom scăpa de Băsescu. Cazul gorjeanului Marcel Ţundrea, băgat după gratii fără vreo vină 12 ani şi decedat rapid după eliberare, nu i-a învăţat nici pe procurori şi nici pe judecători nimic. Dacă la eliberarea sa a avut un rol extraordinar de important procurorul Moţa, care-a cerut dezhumarea victimei şi obţinerea probelor ADN, probe zdrobitoare în eliberarea lui Marcel Ţundrea, pe atunci şi-a făcut o bună faimă domnul Moţa. Acelaşi procuror Moţa, care l-a băgat recent după gratii pe un adolescent de 18-19 ani nevinovat.
Şi-acum, stau şi mă-ntreb sau vă întreb şi pe Măriile voastre, cititorii. E vinovat numai cetăţeanul Traian Băsescu de toate relele din România? Cele două cazuri de mai sus ne lămuresc că nu. Legislaţia din domeniul Justiţiei e proastă. Ştim cu toţii. Dar nu recunoaştem că de vină-i Parlamentul.
Am fost, suntem şi rămânem campioana proceselor pierdute la CEDO. Unde ajung ce-i cu hotărâri judecătoreşti greşite. Greşite rău nu doar din vina probatoriilor venite de la procurorii băsescieni sau nu. Dar şi judecătorii sau magistraţii au partea lor de vină. De plătit, plăteşte totdeauna statul. Adică, românaşii contribuabili. Şi este vorba de sume imense, de cele mai multe ori cifrate la milioane de euro.
Pentru hotărârile greşite nu-s buni de plată aceia care le-au luat. Atâta vreme cât se bate câmpii cu independenţa Justiţiei. Una bine plătită şi îmbogăţită nu doar din salariile umflate – toate guvernele le alocă sume mari, inclusiv la rectificările bugetare -, şpăgi, etc. Fără a fi vreodată şi Justiţia găsită vinovată. Păi astea pot fi, cumva, veşti bune? Dimpotrivă, sunt veşti vechi. Dar rele. Aşa cum glăsuia, cu năduf, nea Matei.
N.Roşca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here