Ca la noi, la nimeni – „Zeus” vinde gogoşi!

384

Şi în ultimele luni ale celui de-al doilea mandat, ilegal prin nesocotirea voturilor celor 7,4 milioane de alegători ce l-au vrut demis în 29 iulie 2012, cel ce se autoproclama cândva drept „Zeus” ne tot păcăleşte.
Chestia cu crearea polului de „dreapta” îi aparţine şi s-a cam fâsâit, după alegerea lui Klaus Werner Johannis preşedinte al PNL şi, mai ales, în urma declaraţiilor sale cu renunţarea PDL la denumnire, fără ca să fi fost mandatat de conducerea PDL să anunţe aşa ceva. Pe aşa-zisa dreaptă (im)populară e o mare aglomeraţie de posibili candidaţi la alegerile prezidenţiale. Ceva ce nu s-a mai pomenit. Numai PNL-ul are doi!
Numai că surprizele Justiţiei se ţin lanţ. Cine ne garantează că înregistrările provenite dinspre familia Bercea Mondial, manevrate de „Sclava” Izaura nu vor reuşi să-l zdruncine pe „Zeus”? Că fosta USL, Parlamentul şi referendumul pentru demitere n-au avut nicio eficienţă. Cu toate promisiunile electorale ale defunctei, deocamdată, USL. O alianţă care s-ar putea reface dacă Grupul de iniţiativă pentru păstrarea liberalismului în România, condus de Călin Popescu Tăriceanu, va reuşi să-şi facă partid. Fie el şi prin cumpărarea unuia existent.
Cât priveşte candidatul forţelor de centru-stânga sau chiar de stânga acesta nu s-a decis.
Primul ministru, Victor Ponta, totodată şi preşedinte al PSD, este rugat de colegii săi să candideze la alegerile prezidenţiale dar nu se grăbeşte s-o facă. Tot amână verdictul şi comentează alţi posibili candidaţi susţinuţi de către PSD. Ba mai mult, Victor Ponta este consecvent ideii domniei sale că PSD nu trebuie să confişte toate funcţiile. Ştie prea bine că social-democraţii ar fi putut da foarte bine nu unul, ci mai mulţi lideri capabili să fie preşedinţi ai Senatului României, dar nu doreşte ca PSD să fie acuzat că deţine toate pârghiile.
Abia venit din Afganistan, premierul a urmărit interviul acordat de Primarul general al Bucureştilor, Sorin Oprescu, în care i se cerea să se decidă în privinţa posibilei sale candidaturi la alegeile prezidenţiale din noiembrie 2014. Calm, echilibrat şi neluat prin suprindere, Sorin Oprescu nu s-a grăbit să dea răspunsul. Firesc, are destulă treabă în administrarea capitalei, dar nu s-ar da înapoi dacă ar avea o susţinere din partea unei alianţe şi a societăţii civile.
Şi totuşi, primul ministru Victor Ponta s-a exprimat despre interviul care i-a plăcut, independentul Sorin Oprescu fiind considerat, în opinia premierului, drept unul dintre importanţii lideri ai social-democraţiei din România.
Spre deosebire de „Zeus”, Victor Ponta nu vinde gogoşi şi zice limpede: „Sunt 51% şanse să avem un candidat la prezidenţiale, fie că se numeşte Tăriceanu sau Oprescu.”
 ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here