Cam pe la jumătatea lui decembrie trecut, sunt chemat la telefon, cu răsfăţul ştiut, de către nepotul meu, inginerul G. din Craiova.
-‘Iţu Mihai, vino până la mine că am dat de belea!
Alerg la el, îndreptându-i agitaţia în fel şi chip. Nici nu apuc să-l îmbrăţişez, de-atâta tânguire cu care mă întâmpinase:
-Uite matale, pe primăvară m-au îndepărtat din serviciu după 15 ani de muncă, cum bine ştii! Nevoit să asigur traiul familiei am încropit un mic atelier de reparat motoare electrice. Şi, cum băncile au refuzat să mă împrumute (eu neavând cu ce garanta!) am apelat la un cunoscut… Un om cu stare!
„O, ce bine-mi pare, că, în sfârşit, te pot şi eu ajuta cu ceva!” – mă întâmpinase d-lui, dându-mi speranţe de bine. Ce mai! Am luat banii şi mi-am pus atelierul pe picioare. Când să-i restitui omului suma cu dobânda convenită, m-a dojenit părinteşte: „Ei, da’ ce-i atâta grabă, că doar nu s-au băgat zilele-n sac?! Mai foloseşte-te de bani, dezvoltă-ţi afacerea, începe o alta şi mai şi! Dacă mai vrei bani îţi mai dau; oameni suntem, nu?!”
-Eu, stăruitor însă, îmi plătesc datoria întorcându-mă radiind de bucurie! Parcă zburam! Asta, acum 2 săptămâni. Numai că,… ieri, spre seară…
-Hai, spune odată, îl încurajez la rându-mi.
-… omul acela a venit la mine furios, asaltându-mă:
-„Bă-î, eu te-am crezut de cuvânt, da’, m-am înşelat! Când ai de gând să-mi înapoiezi banii?… Or’ vrei să ţi-i iau forţat!… ia spune…!”
Bine, dar eu m-am achitat de d-ta cu tot cu dobândă!”, îi răspund.
„Ai semnătura mea de primire?… un martor, ceva…”, mă străfulgerase bancherul.
„Nu, am crezut că…”
„Vezi în ce postură mă pui?”… Ce s-o mai lungim uite: facem acum un act de mână prin care te obligi să-mi înapoiezi banii mei până, să zicem, pe 25 februarie 2010. Şi astfel, „binefăcătorul” meu, m-a încutiţit rău de tot! Aşa îşi încheiase jelaria bietul de el.
Dar, taina Ucenicului: „Poftele nebuneşti de îmbogăţire se împlinesc numai cufundându-i pe oamenii cinstiţi în ruină şi pierzanie” (Timotei I 6/9).
-Ce mă sfătuieşti’Iţule, că de asta te-am chemat?
-Ce altceva, decât să punem mână de la mână să-i restitui ne/omului banii, iarăşi, cum te-ai obligat în scris. Totodată, roagă-te tatălui ceresc pentru binele său. „Căci astfel vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui!” (Romari, 12/14, 20)
-P.S. Recent, aflu că acel cămătar e la spital cu stomacul perforat. Chiar în starea asta (cu un picior în groapă!) l-a chemat pe „datornic” spre a-i reaminti de subjugare… (Canalia vremurilor de acum!).
Mihail PASERE
