Mai nou, în începutul de eră a libertăţii totale înţeleasă ca expansiune dincolo de limitele morale şi principiale, câte s-or fi născut din spiritul şi munca acestui neam al nostru, celebrăm dorul şi dragostea, cele născătoare de of-uri şi lăcrămi ori de zburdălnicii îngereşti zi pofte primăvăratice de viaţă, vechi de când lumea pe dealurile Gorjului într-o dată impusă de harul mercantil şi mimetic al unor suflete prespălate.
Varianta de motivare – că n-ar fi nimic rău în faptul de a da încă un prilej inimilor să se exprime către inimi – a acestei Valentine’s day nu poate sta în picioare, ea nefiind altceva decât un fel de bal în care oamenii îşi pun masca cea zâmbăreaţă a dăruitorului de Kiss-uri şi my heart-uri, gorjeanul nemaiavând sărutul sau pupatul şi inima ca mijloace de a comunica ceva profund.
Cruciţi-vă oameni buni şi nu mă condamnaţi pe mine că aş fi împotriva vremurilor, dar cum să stau nepăsător când în paginile bibliei moderne a nesfinţitului încă Net găsim scris următoarele: Ziua de 14 februarie a rămas o zi specială în care îl sărbătorim pe Sfântul Valentin. Aceasta se întâmpla cu o zi înainte de festivalul păgân în care se sărbătorea dragostea. Sau: Tinerii sunt încântaţi că există şi o zi a lor, a îndrăgostiţilor, un prilej de a sărbători împreună cu cel (cea) iubit(ă). Deşi mai sunt voci care spun ca nu este o zi specifică ţării noastre, ea prinde radăcini tot mai adânci cu fiecare an ce trece. Şi, culmea, locul de unde am extras acestea se denumeşte desigur “Despre copii” ca să se obişnuiască ei în primul rând cu aceste informaţii, cu ideea că părinţii părinţilor lor înainte de sosirea primăverii se sărutau de mama focului cu gândul la Sf. Valentin şi când le va sosi sorocul tot aşa vor să facă.
Păi în astfel de cazuri oricât de mult vom scrie despre un român mult truditor în ale dragostei, dar una cu mai mare aprindere în inimile româneşti adevărate, dragostea de ţară, ce-o mai fi oare aceasta azi, pardon adică – today, ca să se înţeleagă şi în neo-română. Cât de semnificativă, deci, poate fi data de 14 februarie (dată a naşterii) când aducem la cunoştinţa gorjenilor, ce au avut ocazia de câteva ori să-l vadă pe Grigore Vieru, dată a naşterii acestui poet român despre care Adrian Dinu Raccheru în Acolada nr.11 din noiembrie 2009, spunea: “Grigore Vieru – Patria şi Matria” “Ivit într-o „casă văduvă şi tristă / De la margine de Prut”, cântând „crinii latiniei”, devenit, se ştie, figura tutelară a Basarabiei. Versurile sale, de un teribil impact, riscă chiar anonimizarea, intrând în circuitul folcloric. Ce şi-ar putea dori mai mult un poet?”
Chiar dacă ar fi ca duminică să asistăm la oţâră de împăcare între cei care nu contenesc să se conflictueze la fiecare faptă ori declaraţiune, făcătorii de politică în energeticul nostru Gorj, să vedem cum îşi împart între ei inimioare portocalii, roşii sau galbene, inscripţionate auriu cu LOVE, lăsăm de-o parte, aşadar, aplecarea spre bătăliile din frontul politic şi, într-un mic improbabil armistiţiu, vă amintim o cugetare din inima celui veşnic îndrăgostit de România, cea dodoloaţă, pentru că spune mai mult decât o mie de analize politice – Nu m-ar cuprinde mirarea dacă două morminte române s-ar certa într-o zi între ele, mira-m-aş dacă s-ar împăca – Grigore Vieru (14 februarie 1935 – 16 ianuarie 2009).
Gheorghe MUNTEANU
